Averea afaceriștilor controversați care au intrat în CJ. Lista bogătașilor care decid viața locuitorilor din județul Iași. Combinații ascunse și afaceri de milioane de euro cu politicieni compromiși

de: evelina.chitoroaga
02:00, 21 oct. 2020

Mai mulți afaceriști cu probleme care au intrat în CJ Iași după alegerile locale 2020 se pot lăuda cu averi impresionante, cu zeci de firme în portofoliu și cu afaceri tot mai dubioase. Aceștia au ajuns să-i reprezinte pe locuitorii județului Iași și să decidă viitorul regiunii. Până acum, aceștia nu au făcut decât să-și sporească averile personale, miza alegerii în Consiliul Județean fiind aceea de a-și gestiona afacerile

Mai multe persoane cu probleme penale sau afaceriști controversați au ajuns să reprezinte locuitorii județului Iași în noul Consiliu Județean (CJ). Dintre aceștia se remarcă două persoane, Cristian Stanciu și Mircea Manolache, afaceriști care și-au clădit averea pe spatele angajaților și care au mai multe probleme în spate.

Cristian Stanciu, consilier social-democrat, deține în proprietate, conform declarației de avere, un teren agricol în localitatea Corjăuți, din județul Botoșani, de 6.348 metri pătrați. Controversatul afacerist mai are în proprietate un teren extravilan în comuna Bârnova de 10.000 metri pătrați, dar și un alt teren intravilan în municipiul Iași de 211 metri pătrați.

Pe numele său, Cristian Stanciu are trecută o casă de locuit din 2011 în suprafață de 158 de metri pătrați, dar și o casă de vacanță de 307 metri pătrați, cumpărată în 2013. Acesta nu a mai declarat vreun autoturism, iar la capitolul active financiare are câteva conturi cu circa 17 mii de euro, circa 28 de mii de lei și 1.500 de dolari. Cristian Stanciu are și un plasament de circa 236.000 de lei către una din firmele sale, Gloria Clinic SRL. Stanciu a trecut și datorii către propriile sale firme, în valoare de circa 167.000 de lei.

Afaceri dubioase cu firme controversate în familia lui Cristian Stanciu. Latifundiarul din județul Iași și-a sporit averea

Stanciu controlează mai multe societăți sub umbrela FEG. De la aceasta a susținut că a avut un venit de aproape 47.000 de lei ca manager, dar și aproape 20.000 de lei de la CJ Iași ca indemnizație de consilier. Și soția acestuia, Irina Stanciu, a avut peste 48.000 de lei de la FEG, dar și alți 96.000 de lei de la un PFA pe consultanță.

Cristian Stanciu are în portofoliu mai multe firme cu care derulează tot felul de afaceri. Stanciu controlează Fundația Ecologică Green (FEG), FEG Education, SC FEG-1 SRL Iași, Geotop Construcții SRL Iași, Top Consult SRL Iași, Prodalcom SA Botoșani, unde are părți sociale de peste 1,6 milioane de lei. Cristian Stanciu mai are acțiuni și la Gloria Clinic SRL Iași, Gridar SRL Iași, Tele M SRL, Centrul Educațional Funny English, Master Club Games SRL, AMY THD SRL. În plus, acesta a intrat și în proprietatea Hotel Astoria din Piața Unirii.

Bătăușul Mircea Manolache și-a ascuns averea. Proprietățile au fost trecute pe numele copiilor

Un alt ales județean controversat este și bătăușul Mircea Manolache. Acesta a avut însă grijă să-și bage toată averea la adăpost. Afaceristul din Iași a donat totul celor trei copii ai săi. În iunie 2020, Manolache declara că deține 8 terenuri intravilane în municipiul Iași, un teren agricol la Schitu Duca, alte două terenuri intravilane în aceeași localitate, dar și alte terenuri extravilane în comuna de la marginea municipiului Iași de peste 7.000 metri pătrați. Acesta mai deține un teren intravilan în Vaslui, de peste 1.100 metri pătrați.

Conform declarației de avere respective, la capitolul clădiri, Mircea Manolache susținea în luna iunie 2020 că deține două apartamente în municipiul Iași, dobândite în anul 2010, dar și 3 case de locuit pe strada Tufescu în Podu de Fier. În declarația depusă la alegerile locale 2020, Manolache a devenit brusc un personaj sărac. Și-a păstrat doar un apartament și un autoturism Range Rover din 2012.

Cu ce avere se laudă liderul de grup al PNL Iași din CJ?

Liberalul Romeo Vatră deține un teren de 1.000 de metri pătrați în localitatea Breazu, comuna Rediu. Acesta deține și o casă în același sat, ridicată în 2008, în suprafață de 220 de metri pătrați. Vatră nu a declarat vreun autoturism pe numele său, iar anul trecut a vândut un apartament pentru 130 de mii de lei. În declarația de avere a acestuia apare însă o eroare. Vatră a susținut în documentul semnat în 15 iunie 2020 că a vândut apartamentul din strada Milcov, municipiul Iași, în 7 noiembrie 2020.

Acesta mai deține plasamente de peste 91 de mii de lei de la firma pe care o deține. Consilierul județean are patru credite contractate în valoare totală de aproape 47 de mii de lei și 18 mii de euro. Anul trecut, soția acestuia a avut un venit de aproape 11.500 de lei de la firma celor doi. În plus, consilierul județean a ridicat anul trecut peste 12 mii de lei ca indemnizație de la Consiliul Județean Iași.

Averile noilor intrați în Consiliul Județean Iași. Case, mașini și terenuri la marginea municipiului

Un liberal proaspăt intrat în Consiliul Județean Iași este Georgiana Lăcrămioara Olaru. Alesul PNL Iași deține un teren intravilan din anul 2017 în localitatea Miroslava, dar și un autoturism marca Seat, fabricat în anul 2008. Anul precedent a avut un venit de 48 de mii lei de la Servicii Publice.

În Consiliul Județean Iași a intrat și Ștefan Tănasă, candidat USR-PLUS Iași. Acesta deține un teren extravilan în comuna Popricani. Tânărul consilier județean nu a mai declarat vreun alt venit în afara unui proiect derulat la partid de pe urma căruia a ridicat 16 mii de lei. Nu este clar cu ce proiecte poate veni acesta pentru locuitorii din județul Iași.

Un alt ales USR-PLUS Iași intrat în noul CJ este și Adrian Slabu. Conform declarației de avere, acesta deține două terenuri intravilane în municipiul Iași, dobândite în 2012 și 2018. Totodată, acesta mai are și un teren intravilan în comuna Miroslava și unul agricol în Valea Lupului. Acesta mai are un apartament și o casă de locuit în municipiul Iași. De la o firmă din Rădăuți a luat sub 10 mii de lei anul trecut ca director de vânzări, iar soția sa a ridicat peste 42 de mii de lei ca educatoare.