Avem scrisoarea găsită de anchetatori! A fost lăsată de Vanesa Burlacu înainte de a fi ucisă în vila din Moara de Vânt: „Starea ce mi-o provoacă amintirile cu noi…” – GALERIE FOTO/VIDEO (EXCLUSIV)
Anchetatorii ieșeni au descoperit în vila din Moara de Vânt o scrisoare, pe care una dintre victime, Ioana Vanesa Burlacu, a lăsat-o pentru mama ei. Surse judiciare afirmă că este vorba despre un mesaj scris de mână de tânăra ucisă. Scrisoarea respectivă ar fi fost redactată chiar înaintea dublului asasinat care s-a întâmplat în vila respectivă.
Oamenii legii au descoperit în vila din Moara de Vânt o scrisoare, pe care una dintre victime, Ioana Vanesa Burlacu, a lăsat-o pentru mama sa. Astfel, surse judiciare afirmă că este vorba despre un mesaj scris de mână lăsat de tânăra ucisă.
Scrisoarea respectivă ar fi fost redactată chiar înaintea dublului asasinat care s-a întâmplat în vila respectivă.
Scrisoarea lăsată de victima de pe Moara de Vânt Vanesa Burlacu
Din câte se pare, scrisoarea ar fi fost redactată cu câteva ore înainte ca Ioana Vanesa Burlacu să fie ucisă cu bestialitate. Oamenii legii ar fi descoperit hârtia pe o masă de la parterul vilei din Moara de Vânt. Aceleași surse afirmă că tânăra ar fi urmat unele ședințe de terapie și ar fi fost îndrumată să îi scrie mamei ei. Ședința la care a participat tânăra ieșeană a avut loc pe 8 decembrie 2021, iar scrisoarea ar fi fost redactată pe 9 decembrie 2021.
În cadrul scrisorii, Vanesa Burlacu își exprimă sentimentele pe care le avea față de mama ei.
„Mamă, acum, că am rămas singură, zilele par a fi din nou mai lungi și am timp să mă gândesc la noi în tihnă. Deși, nu știu dacă „tihnă” este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie starea ce mi-o provoacă amintirile cu noi”, ar fi început tânăra scrisoarea respectivă.
Ioana Vanesa Burlacu: „E mai degrabă o tristețe confortabilă!”
Tânăra ar fi continuat scrisoarea arătând ce simțea în acel moment.
„E mai degrabă o tristețe confortabilă, cu care sunt așa de obișnuită, încât simt că face parte din felul meu de a fi!”, ar mai fi precizat Ioana Vanesa Burlacu în scrisoarea respectivă.
În continuare, tânăra a adăugat că distanța fizică dintre ea și mama ei, care ar fi fost plecată la muncă, în Danemarca, i-a generat atât un sentiment de libertate, cât și unul de vinovăție. Aceasta avea să fie ultima scrisoare redactată de către Ioana Vanesa Burlacu și, respectiv, ultimul mesaj pe care avea să i-l lase mamei ei. Conform acelorași surse, într-un caiet, oamenii legii au descoperit și alte mesaje, redactate cu câteva săptămâni înainte, prin care tânăra își exprima dragostea pentru studentul marocan Youssef Jnyiah:
„Bună, Youssef! Acum te iubesc mai mult decât te iubeam atunci! Însă mai sunt momente când sunt tristă, dar, când mă uit la tine, vreau să zâmbesc!”
Dubla crimă care a cutremurat România
Dubla crimă din Moara de Vânt a ieșit la iveală în momentul în care, la mijlocul lunii decembrie 2021, rudele marocanului Youssef Ajniyah au cerut ajutorul Poliției ieşene, după ce tânărul nu a mai răspuns la telefon și nu a ajuns la Bruxelles, așa cum era programat. O patrulă din cadrul Secției IV de Poliție a mers la adresa indicată în Moara de Vânt, pentru a vedea dacă tânărul este bine. Agenții au descoperit cadavrele marocanului și iubitei sale, de loc din Miroslava.
Ulterior, oamenii legii au ajuns la Ahmed Sami El Bourkadi, studentul canadian de origine marocană bănuit de comiterea dublei crime. Acesta a fost prins în Roma și a fost readus în Iași. Tânărul a fost arestat preventiv. Ahmed Sami El Bourkadi a fost trimis recent în judecată pentru omor calificat, furt și distrugere. Astfel, în timpul anchetei, o scrisoare a victimei Ioana Vanesa Burlacu a ieșit la iveală.