Avarie majoră de apă pe strada Aurel Vlaicu din Iași. Circulația se desfășoară cu dificultate – FOTO
Strada Aurel Vlaicu din Iași se confruntă cu o avarie majoră de apă, care a început să afecteze semnificativ traficul din zonă încă de azi noapte.
Echipele de intervenție ale Companiei de Apă Iași au început lucrările de reparație imediat după semnalarea problemei. Până la această oră, lucrările sunt în plină desfășurare, dar au provocat restricții majore în trafic. Pe strada Aurel Vlaicu se circulă cu dificultate, fiind disponibilă doar o singură bandă de circulație.
„Apariția unei avarii pe o conductă mare, de diametru 800 mm, a necesitat o intervenție de remediere din partea ApaVital, fără restricție de apă la consumatori. Avaria a antrenat cantități semnificative de pământ pe carosabil drept pentru care a fost necesară întreruperea circulației auto pe câteva sute de metri pe tronsonul Aurel Vlaicu de la piața 2 Băieți spre Dancu. Se vor efectua în continuare lucrări până spre seară urmând să se finalizeze cu igienizarea străzii pentru reluarea circulației pe tronsonul afectat”, au transmis reprezentații ApaVital