Avalanșă de demisii în sistemul sanitar ieșean! Personalul medical renunță la posturile din spitale! Unii și-au depus dosarul de pensionare, alții pur și simplu au renunțat la meserie! Cei mai mulți cedează psihic
Moment critic în sistemul sanitar ieșean. Mai multe cadre medicale au renunțat la posturile din spitalele din Iași din cauză că nu mai rezistau psihic. Unii și-au depus dosarul de pensionare, iar alții au renunțat fără remușcări la meserie. Niciun cadru medical nu mai poate suporta să lucreze 6 ore pe zi, purtând pampers
Pandemia de COVID-19 a produs o tensiune greu de manageriat în sistemul sanitar ieșean. Mai multe cadre medicale angajate în spitalele din Iași și-au dat demisia din cauza presiunii la care erau supuse în timpul orelor de lucru. Printre motivele enumerate de angajații din sistemul sanitar care au demisionat în plină pandemie de COVID-19 se numără stresul, volumul mare de muncă, condițiile nefavorabile de lucru și supraîncărcarea programului. Au pus managerilor foaia pe birou și nici nu s-au uitat în spate. Cu riscul de a nu primi un alt post de muncă, oamenii au fugit din sistemul sanitar.
Iulian Cozianu: „Am avut și încă am colegi care au ieșit din salon în stare de lipotimie, leșinați la propriu”
Iulian Cozianu, președintele Sindicatului Sanitas din Iași, face dezvăluiri uluitoare despre condițiile de muncă din spitalele din Iași. Acesta spune că mai multe cadre medicale din sistemul sanitar au renunțat la posturile din spitale din cauza stresului, dar și din cauza faptului că nu au mai rezistat fizic.
„Au fost oameni care și-au dat demisia și oameni care și-au depus dosarele de pensionare. Au cedat psihic, pur și simplu nu au mai suportat stresul. Puțini sunt cei care știu situația din spitalele ieșene pe perioada pandemiei de COVID-19. Colegii mei, cei care lucrează cu pacienții confirmați sau suspecți la infecția cu COVID-19, intră nemâncați, fără să consume lichide în salonul pacientului. S-au săturat să poarte pampers. Mulți stau îmbrăcați în același combinezon și 12 ore și nimeni nu ia nicio măsură. Am avut și încă am colegi care au ieșit din salon în stare de lipotimie, leșinați la propriu. În aceste combinezoane fierbi în suc propriu. Numai în ultima perioadă avem 5 persoane care au demisionat. Oamenii care și-au dat demisia din sistemul sanitar au explicat că nu mai pot face față presiunii. Cu siguranță numărul de demisii va crește”, spune Iulian Cozianu, președintele Sindicatului Sanitas din Iași.
În cazul unui focar de infecție cu COVID-19, personalul medical care nu este infectat trebuie să lucreze și pentru cei care pleacă acasă
Un alt motiv care determină demisiile cadrelor medicale angajate în sistemul sanitar ieșean este faptul că sunt nevoite să lucreze peste program. Dacă un coleg de-al lor sau mai mulți sunt depistați pozitiv la infecția cu COVID-19, cadrele medicale care rămân la muncă trebuie să lucreze ore în plus.
„Chiar și înainte de pandemia de COVID-19 era în deficit de personal în spitalele din Iași. În acest moment, dacă într-o unitate medicală se depistează un focar de infecție cu coronavirus, personalul medical care nu este pozitiv trebuie să suplimenteze lipsa celor care pleacă acasă. Nu sunt soluții pentru această situație. Am avut cazuri în care personalul medical a fost nevoit să lucreze 12 ore fără pauză, îmbrăcat în combinezoane. Nu vă puteți închipui cât de greu este. Doar cei care trăiesc în aceste situații știu ce înseamnă asta. Sunt și acum persoane care nu au beneficiat de concedii de odihnă. Este vorba despre o supărare generală”, mai spune Iulian Cozianu.
Președintele Sindicatului Sanitas din Iași a cerut Ministerului Sănătății să modifice programul de lucru al angajaților care lucrează cu pacienții confirmați sau suspecți de COVID-19
Președintele Sindicatului Sanitas din Iași a solicitat Ministerului Sănătății să modifice programul personalului medical care lucrează cu pacienții suspecți sau confirmați cu coronavirus, la 4-6 ore. Această modificare a programului este doar la stadiul de discuție și nu există momentan nicio speranță că această solicitare se va pune în aplicare.
„Am solicitat Ministerului Sănătății reducerea programului de lucru a personalului medical care lucrează în situații de risc. Dacă era doar o lună-două, așa cum am sperat cu toții la începutul pandemiei de COVID-19, era bine. Din păcate însă, situația se prelungește și nimeni nu știe până când. Se preconizează că anul viitor cadrele medicale vor lucra în aceleași condiții. Pur și simplu ne sufocăm. Sunt angajați din sistemul sanitar care sunt rulați peste tot. Aceștia nu știu niciodată în ce spital vor lucra ziua următoare. Situația a devenit din ce în ce mai complicată, iar angajații sunt din ce în ce mai epuizați”, adaugă Iulian Cozianu.
Iulian Cozianu: „Mulți nu mănâncă sau nu beau nimic înainte de programul de lucru, doar ca să nu aibă nevoie să meargă la toaletă. Poartă pampers toată ziua”
Personalul medical din sistemul sanitar care a renunțat la posturile din spitale nici nu mai vrea să revină în sistem. Mulți iau în considerare reprofilarea, iar alții și-au depus dosarele de pensionare.
„Și la piață dacă te duci te poți infecta cu COVID-19. Numai acest gând te poate frământa, dar gândiți-vă la cadrele medicale care intră în fiecare zi în salonul pacienților infectați cu COVID-19. Nimeni din afară nu conștientizează ce înseamnă să intri în salonul pozitivilor și să stai acolo ore întregi. Efectiv, acest lucru te macină. Programul nu se termină după ce ai ieșit din salonul pacientului, ci după ce te dezinfectezi și după ce te dezechipezi.
Aceste activități durează și ele. Să nu mai vorbim de colegii care trebuie să poarte pampers. Mulți nu mănâncă sau nu beau nimic înainte de programul de lucru doar ca să nu aibă nevoie să meargă la toaletă. În fiecare zi este aceeași poveste și asta pentru că procesul de echipare și dezechipare durează și nici nu se pot schimba mai multe combinezoane pe zi. Totodată, niciun cadru medical nu poate bea apă sau să mănânce ceva în timpul orelor de lucru”, încheie Iulian Cozianu.