Autointitulatul episcop Gherasim Bratu, condamnat la 2 ani și 9 luni de închisoare cu executare pentru exercitarea fără drept a profesiei de preot
Autointitulatul episcop Gherasim Bratu, pe numele său de mirean Gheorghe Bratu, a fost condamnat de Judecătoria Buzău la 2 ani și 9 luni de închisoare cu executare pentru exercitarea fără drept a profesiei de preot, potrivit presei locale. Cei care au semnalat neregulile săvârșite de așa-zisul preot, au fost reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Mai mult decât atât, se pare că falsul episcop avea legături directe cu cei doi preoți caterisițit din Vrancea, Giorgică Vatră și Neculai Goleșteanu, ambii trimiși în judecată pentru comiterea aceleiași infracțiuni, și condamnați în 2019 la amendă penală.
Gherasim Bratu este unul dintre cei trei așa-ziși preoți care au oficiat, în 2015, slujba de înmormântare a Mărioarei Zăvoranu, mama Oanei Zăvoranu.
Dacă în cazul celor doi preți caterisiți din Vrancea, Giorgică Vatră și Neculai Goleșteanu, instanța judecătorescă a decis condamnarea lor la plata unei amenzi penale, în cazul falsului episcop Gherasim Bratu situația este diferită, acesta din urmă fiind condamndat la închisoare cu executare.
Un bărbat deghizat în preot a făcut scandal la Mitropolie. A intervenit poliţia!
În zona Mitropoliei din Iași a avut loc un incident. Din câte se pare, un preot ar fi luat pe capota un jandarm. Poliţiştii au intervenit la locul incidentului şi fac verificări. Până în acest moment nu a fost luată nicio măsură.
Preotul ar fi vrut să treacă cu automobilul printr-o zonă în care traficul era oprit. Jandarmii l-au atenţionat că accesul este interzis. Bărbatul a devenit recalcitrant. Jandarmii au contactat poliţia pentru a reuşi să îl calmeze pe preot. Acesta a fost amendat pentru încălcare Legii 61 (lege care se referă la sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice). Preotul a devenit din ce în ce mai agitat şi violent. S-a urcat la volanul maşinii şi a pornit în trombă de la locul incidentului. Traseul parcurs de bărbat nu a fost unul foarte lung. Mânat de furie s-a izbit de un alt autovehicul aflat în apropiere.
„Dânsul susține că aparține de cultul stilist. Face colecte fără nici o aprobare de la Mitropolie, înșelând credincioșii noștri că ar fi călugăr ortodox. Relevant despre dânsul este comunicatul din 2015 al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului:
„Pentru că a fost cercetat de Poliţie pentru mai multe infracţiuni, a perturbat liniştea în câteva mănăstiri din cuprinsul eparhiei, a lansat acuzaţii calomnioase la adresa vieţii monahale, a prezentat public informaţii neadevărate sau trunchiate privind aspecte din aşezămintele mănăstireşti pe care le-a tranzitat, a proliferat ameninţări şi acuzaţii la adresa ierarhului, a unor stareţi şi a membrilor Cancelariei Eparhiale, a purtat ilegal uniformă preoţească, a comercializat obiecte de cult fără acordul ierarhului, numitului Călin Cristi i s-a retras binecuvântarea pentru urmarea studiilor de teologie ortodoxă în anul 2013, iar de atunci nu i-a mai fost acordată. Această înştiinţare a fost trimisă la toate facultăţile de teologie ortodoxă din ţară şi la toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române.
În ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa stareţului Pahomie Parfene de la Mănăstirea «Sfântul Cuvios Antipa Athonitul» de la Calapodeşti, în urma cercetărilor făcute de Centrul Eparhial de la Roman, toate s-au dovedit a fi calomnii. Părintele Pahomie Parfene, unul dintre ieromonahii care fac cinste Bisericii noastre, este foarte bolnav, suferind de o afecţiune cronică incurabilă de peste zece ani. În mai multe rânduri, Centrul Eparhial de la Roman, la cererea expresă a unor instituţii de învăţământ, a furnizat date privind comportamentul şi indisciplina canonică a tânărului Călin Cristi”.