Autobuzele CTP sunt spălate în bătaie de joc, în stradă, cu o mătură și o găleată. Firma de curățenie încasează câte 500.000 de euro pe an – VIDEO

de: Sorin Pavelescu
02:00, 14 ian. 2023

Batjocură din partea firmei care încasează anual 500.000 de euro din banii publici. Autobuzele CTP sunt spălate în bătaie de joc, pe stradă, cu găleți de apă, ca în vremurile vechi

Caz revoltător la Compania de Transport Public (CTP) Iași. CFI Solution SRL, societatea care trebuie să igienizeze mijloacele de transport public, în baza unui contract anual, cu o valoare de 500.000 de euro, își bate joc de banii publici. În cursul zilei de ieri, 13.01.2023, un angajat de la CFI Solution a fost surprins la capătul liniei din Bucium, spălând autobuzele de pe traseele 30, 30B și 46 cu mijloace tehnice primitive.

Caroseria era curățată cu o mătură, în plină stradă, sub privirea mirată a șoferilor care treceau prin zonă. Nimeni nu poate stabili dacă, în cadrul contractului de 500.000 de euro, consumabilele sunt cu adevărat folosite pentru igienizarea mijloacelor de transport. Șefii CTP nu par să fie interesați de modul în care este derulat contractul pentru igienizarea tramvaielor și autobuzelor din dotare.

Compania de Transport Public din Iași (CTP) încheie încă din 2019 contractele pentru furnizarea serviciilor de curățenie cu societatea CFI Solution SRL

Autobuzele CTP sunt spălate în bătaie de joc

Firma de curățenie încasează câte 500.000 de euro pe an

Și angajații din cadrul CTP se plâng de faptul că salariații societății CFI Solution SRL spală autobuzele pe partea carosabilă. Aceștia au spus pentru reporterii BZI că nu este un caz singular.

„Sunt niște probleme mari! Este vorba de firma de spălătorie care a început să spele autobuzele pe capăt de linie, ceea ce nu este normal. Dacă aș fi prins, ca cetățean, că îmi spăl mașina pe drumul public, aș fi amendat. Aici se spală în stradă, pur și simplu, cu mătura.

De exemplu, pe capăt Bucium, angajatul firmei de curățenie stă pe mijlocul drumului ca să spele autobuzul. În orice clipă poate veni o mașină din deal, dinspre Păun să îl ia înainte și ferească Dumnezeu, îl trimite la cele veșnice. Nici măcar nu e o spălătorie acolo, e un om la marginea străzii care stă cu gălețile de apă, o mătură și le spală, dacă pot numi spălat. Se dă cu mătura și se stropește cu găleata cu apă. Firma de curățenie spală autobuzele și de câte 10 chiar 15 ori pe zi, în stradă. La fiecare capăt de linie le bagă la spălat.

Nu e normal! Locația este una periculoasă, se pot întâmpla accidente grave. În fiecare zi, de dimineață până la ora 16:00 se întâmplă acest lucru. Din cauza temperaturilor scăzute, apa îngheață imediat”, au transmis surse din cadrul CTP Iași.

Pe de altă parte, administratorul societății de curățenie, Florin Cojocaru, a declarat că această situație nu este o practică a societății.

„A fost o situație de urgență când am fost rugați să facem acest lucru printr-o excepție, dar nu se va repeta. Fiind foarte murdare autobuzele, am fost rugați să intervenim urgent, dar nu este un serviciu pe care îl facem periodic. Sun acum să mă interesez, eu nu am dat dispoziție să se facă acest lucru! CTP ne-a pus la dispoziție un spațiu special amenajat în cadrul companiei, la Gară ”, a spus Florin Cojocaru, administratorul firmei CFI Solution SRL din Iași.

Reporterii BZI au încercat de nenumărate ori să ia legătura cu reprezentanții CTP Iași, dar aceștia nu au răspuns apelurilor telefonice.

CTP deține 146 de autobuze, 120 de tramvaie și 10 microbuze

Sunt încasate sute de mii de euro pe spatele CTP Iași

Autobuzele care ajung la capăt de linie în Bucium, în loc să fie curățate în condiții de siguranță atât pentru șoferii care trec prin zonă cât și pentru angajații firmei de curățenie, acestea sunt spălate cu găleata și mătura, pe partea carosabilă, în stația de autobuz

Compania de Transport Public din Iași (CTP) încheie, încă din 2019, contracte pentru furnizarea serviciilor de curățenie cu societatea CFI Solution SRL. Anul trecut, societatea CFI Solution SRL a încheiat cu autoritatea contractantă, în speță Compania de Transport Public Iași, al treilea contract, cu o valoare de 2.599.725 de lei, aproape 500.000 de euro.

Înființată în anul 2013, firma CFI Solution SRL, administrată de Florin Cojocaru, înregistrează cifre de afaceri de ordinul milioanelor de lei. De la an la an, CFI Solution SRL și-a rotunjit veniturile pe spatele CTP Iași, oferind servicii de calitate îndoielnică. Astfel, în anul 2021, societatea administrată de Florin Cojocaru a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei.

În anul 2020, firma care spală autobuzele CTP în bătaie de joc a înregistrat o cifră de afaceri de peste 4,3 milioane de lei și un profit de peste 200.000 de lei. Mai exact, în anul 2019, primul an în care a încheiat contract cu CTP, privind prestarea serviciilor de igienizare, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 3,1 milioane de lei și un profit de 203.000 de lei.

Cu sute de mii de euro în conturi și contracte semnate an de an, autobuzele CTP sunt spălate în bătaie de joc, în stradă, de către firma de casă a Companiei de Transport Public Iași.