Au început înscrierile în programul Start-Up Nation 2022. Ieșenii pot obține 200.000 de lei
Programul Start-Up Nation 2022, așteptat de antreprenorii din Iași, a demarat ieri, 19 iulie 2022. Din cei peste 1.000 de aplicanți, aproximativ 50 sunt din Iași. Termenul-limită pentru depunerea solicitărilor este 1 septembrie 2022
Au început înscrierile în programul Start-Up Nation 2022. În prima zi de la demararea programului, s-au înscris pe portalul de granturi IMM R
ecover aproximativ 50 de ieșeni. Programul se derulează prin Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar aplicația electronică pentru înscriere va fi deschisă timp de 30 de zile lucrătoare, până pe data de 1 septembrie, ora 20.00, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului. Potențialii aplicanți sunt firme înființate începând cu data de 1 ianuarie 2020, care trebuie să-și genereze, în prealabil, un profil de utilizator, cu parolă, dacă nu au făcut-o deja.
În cadrul etapei de înscriere, pentru cei doi piloni – Start-Up Nation România și Start-Up Nation Diaspora – aplicanții, cu profilul, user și parola generate, vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul electronic de înscriere. Pentru Start-Up Nation 2022, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520.031.000 de lei. Din această sumă, 500.000.000 de lei sunt pentru Pilonul I – Start-up Nation România, iar 20.031.000 de lei, pentru Pilonul II – Start-up Nation Diaspora.
Ieșenii care au muncit în străinătate se pot înscrie în programul Start-Up Nation 2022
Microîntreprinderile, firmele mici și mijlocii, noi, din Iași, pot obține 200.000 de lei, fonduri nerambursabile. Cei care se înscriu în program în Pilonul I nu se mai pot înscrie și în Pilonul II. Cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în anumite condiții. Astfel, pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă, prin intermediul programului, alocația financiară nerambursabilă este de maximum 100.000 de lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA, pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului. Antreprenorii din Iași care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă pot obține maximum 200.000 de lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA, pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.
În programul din acest an vor avea mai multe șanse să obțină banii acordați în cadrul programului cei care vor asigura cofinanțarea. În edițiile Start-Up Nation anterioare, numărul locurilor de muncă nou-create a făcut diferența. Ministrul Cadariu a discutat despre condițiile din programul Start-Up Nation când a fost la Iași.
Ieșenii trebuie să aibă în proiect partea de cofinanțare
Viitorii beneficiari vor trebui să asigure, din resurse proprii, o contribuție de minimum 5 la sută din cheltuielile eligibile, plus toate cheltuielile neeligibile din proiect. De asemenea, beneficiarii selectați la finanțare vor face cheltuielile din resurse proprii, după care statul le va deconta cheltuielile eligibile. Decontarea cheltuielilor eligibile se va face într-o singură tranșă, conform mecanismului decontării cererilor de rambursare pentru care s-a făcut dovada achitării integrale a cheltuielilor aferente facturilor transmise. Dacă nu se respectă procentele aferente criteriilor selectate la înscriere, pentru care s-a obținut punctaj și ordinea RUE, se redimensionează valoarea totală a proiectului, astfel încât condiția aferentă acestor procente să fie îndeplinită. Un număr de 7 bănci partenere au fost selectate în programul de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii, pentru contul de grant. Beneficiarii selectați la finanțare vor putea să ceară de la banca parteneră și credit-punte, dacă nu dispun de lichidități proprii în implementare, precum și credit pentru cofinanțarea de minimum 5 la sută necesară în proiect. O firmă din Iași a luat 40.000 de euro în programul derulat de stat, pentru a face uniforme.
Sute de afaceri din Iași au fost finanțate prin programul Start-Up Nation.