„Au dat foc. Totul a ars” Nicoleta Voicu, clipe de panică din cauza unui incendiu din curtea casei! Artista nu poate uita

de: BZI.ro
13:34, 20 iul. 2022

În urmă cu ceva timp, Nicoleta Voicu a trecut prin clipe cumplite, din cauza unui incendiu provocat în curtea casei. La vremea respectivă, totul a pornit din cauza fiului său, care se afla la o vârstă fragedă, dar și din cauza copilului finilor săi, care se afla tot la o vârstă fragedă.

Adulții se aflau în casă, iar cei doi copii se jucau în curte cu niște chibrituri, fără a-și da seama pericolul la care se expun.

Nicoleta Voicu, clipe de panică din cauza unui incendiu

La momentul respectiv, a ars toată curtea, potrivit declarațiilor Nicoletei Voicu, care își aduce aminte cu greu de incidentul respectiv.

„ Avea 4 sau 5 ani și am mers cu copilul finilor noștri la țară, la părinții mei, și s-au jucat cu chibritul. Noi toți eram cu familia, petreceam bine-mersi și ei cu chibritul s-au dus la o șiră de paie, au aprins focul și au dat foc la șira de paie. Totul a ars în curte, s-a extins așa focul, dar uite ca să vezi, ajungem la povestea cu Dumnezeu, gardurile din curtea noastră și vecini erau despărțitoare, iar una din șirele de paie care a ars era lipită de căpița vecinilor.

Din căpița vecinilor nu a ars un pai și despărțea un gard curțile alea. Curtea noastră a ars toată, la vecini nimic, ca să vezi Dumnezeu. Am trecut prin momente de panică! A venit bunicul meu și a spus că noi petrecem aici în casă, iar la ei arde curtea. Dumnezeu l-a trimis pe bunicul meu să ne spună ce se întâmplă în curte. Copii au fugit imediat de acolo, era o distracție pentru ei.

Norocul nostru a fost că a ieșit bunicul meu în curte și a văzut totul. Au venit pompierii, au stins tot, a fost groaznic ”, a povestit Nicoleta Voicu, pentru un post TV.

O întâmplare similară a avut loc și la ceva timp după

Un incident asemănător a avut loc și la ceva timp după, provocat tot de fiul său, care de această dată era mai mare. La momentul respectiv, băiatul a plecat cu bunica sa la o înmormântare, însă înainte de asta, femeia a călcat câteva haine, ulterior scoțând fierul de călcat din priză.

Ei bine, însă, fiul artistei s-a dus după în încăperea aceea și a băgat fierul de călcat, din nou, în priză, apoi a plecat alături de bunica sa la nefericitul eveniment, care avea loc în sat. Norocul a fost că, mama artistei a simțit că ceva se întâmplă, așa că a plecat acasă de urgență.

„Altă experiență să spun acum. La ceva timp, era mai măricel, a plecat cu mama mea la o înmormântare în sat. Mama a călcat ce a avut de călcat, s-a pregătit să plece și a scos fierul din priză, dar l-a lăsat grătar acolo. El a mers, a băgat fierul în priză și au plecat la înmormântare. Nu știu ce a fost în mintea lui. În biserică, toată lumea cu lumânare în mână și mama la fel, ținându-l pe copilul meu de mână zice „Măi mamaie, tu ai dat foc la ceva, ai vreo lumânare aprinsă, ai ceva, că mie îmi miroase a ars”. S-a uitat mama de jur împrejur și a zis „Știi ceva? eu cred că am uitat fierul în priză”. Mama a simțit ce se întâmplă acasă. Când au ajuns acasă, pe masa pe care mama călca hainele, avea un teanc de fețe de pernă albe, iar fierul a ars toate acele fețe albe și ajunsese la lemnul mesei. Au tras, au aruncat cu apă și au stins tot fumul ”, a povestit cântăreața.