Au apărut roşiile româneşti! Costă aproximativ 30 de lei kilogramul! Cât costă kilogramul de castraveți

de: cristian.george
08:21, 21 apr. 2021

Pe pieţele din România au apărut primele roşii româneşti vândute de producători. Totuşi, mulţi dintre români se gândesc de două ori înainte de a cumpăra un kilogram de roşii. Asta se datorează preţului care este unul destul de mare. Vorbim despre faptul că un kilogram de roşii romaneşti crescute în sere poate ajunge, în aceste momente, şi la 30 de lei.

Vorbim despre faptul că oferta este una mică iar preţul rămâne mare. Producătorii anunţa faptul că în câteva săptămâni preţul roşiilor va scădea considerabil când pe piaţa vor apărea tot mai mulţi concurenţi.

Roşiile româneşti au un preţ de până la 30 de lei pe kilogram! Cât costă kilogramul de castraveți

Producătorii români au obţinut prima recoltă de roşii româneşti. Depunând eforturi mari, în special cu încălzirea serelor, prețul roşilor este unul pe măsură. În unele pieţe din România, roşiile au ajuns să coste şi 30 de lei kilogramul. Totuşi, castraveţii au un preţ ceva mai mic, de 7-8 lei per kilogram.

Un producător din judeţul Olt le-a spus jurnaliştilor de la adevărul.ro faptul că prima recoltă abia a apărut şi că nu este suficientă pentru a satisface nevoile clienților care aşteaptă cu nerăbare comenzile. Totuşi, la piață oamenii nu sunt atât de încântaţi de roşii iar acest lucru este cauzat de preţul destul de ridicat. Conform aceluiaşi producător, prima tranșă de roșii au ajuns la un total de 500 de kilograme într-o saptamămână

„Nu am marfă să-i potolesc pe toţi, cum se spune. Eu mănânc roşii de două săptămâni, dar am livrat doar săptămâna aceasta“, a declarat legumicultorul Simon Idiţa, din Pleşoiu, judeţul Olt, pentru adevărul.ro

La producător prețul unui kilogram de roşii este unul ceva mai mic, de 20 de lei per kilogram. După ce trece la comercianţi, în pieţele din București acestea ajung să fie vândute cu şi 30 de lei kilogramul

Producătorul şi-ar dori ca prețul să fie mai accesibil

În continuarea interviului dat, producătorul a explicat faptul că îşi doreşte ca aceste legume să ajungă la piaţă la preţuri rezonabile în aşa fel încât să şi le permită fiecare om. Omul consideră că subvenctiile mai mari ar putea duce la un preț mai ” pământesc ”:

„Eu mi-aş dori din tot sufletul ca aceste legume să ajungă pe piaţă la preţuri pe care să şi le permit toată lumea. Eu asta mi-aş dori, un ajutor, ceva, iar eu să produc, pentru că la asta mă pricep, şi cu ajutorul unei subvenţii mai mari legumele să ajungă la preţuri accesibile, să poată să mănânce legume româneşti oricine, să le poată cumpăra de oriunde. Sincer, dacă aş merge la piaţă şi aş vedea, aşa cum îmi spun cei care iau de la mine să vândă, că bătrânii se uită la ele, dar nu şi le permit, sau întreabă dacă pot să cumpere doar două, cred că m-aş lăsa de treaba asta. N-aş suporta“, spune legumicultorul.

Roșiile de import, fără gust, mai accesibile la preț

La polul opus, ofertele din supermarketuri sunt mai atractive pentru români. Vorbim despre faptul că roșiile din import, în special din Turcia, sunt mai accesibile la preț. Cu toate că nu au gustul cunoscut al roșiilor crescute pe solul din România, roșiile din lanţurile de magazine sunt la mare căutare de cetăţeni.

Principalul și, probabil, singurul atu al acestora este faptul că au un preț și de 5 ori mai mic decât rivalele lor din România.

În altă ordine de idei, situaţia nu este una unică. Echivalentul ei se regăseşte cam la fiecare început de sezon. De exemplu, în 2019, producătorii vindeau la poarta roşii cu 20 de lei per kilogram, iar în piață costul de achiziţie a acestora ajungea şi la 40 de lei.

La pieţele en-gros, preţul roșiilor variază 6 şi 9 lei, iar în pieţe negustorii cer 12 lei pe kilogram.

Carnea de miel este inaccesibilă anul acesta de Paște

Paștele vine cu pași repezi și este cunoscut faptul că românii au tradiția de a găti carne de miel. Totuși, și în acest an prețul cărnii de miel a explodat. De altfel, un kilogram se vinde şi cu 33 de lei. Fermierii spun că acest lucru este cauzat că majoritatea cărnii a luat drumul exportului și că creșterea cu peste 30% este cauzată şi de faptul că subvencțiile sunt aproape inexistente iar seceta a făcut ravagii în 2020.

În anul 2021 majoritatea produselor din care se pot pregăti mese tradiţionale de Paşte s-au scumpit faţă de anul trecut: faina s-a scumpit cu 7%, ouăle cu 3% şi laptele cu 2%.