Atenţie! Un ieşean a decedat după ce a folosit un spray cu Nitroglicerină – EXCLUSIV

de: BZI.ro
07:35, 09 sept. 2022

În această dimineaţă, 9 septembrie 2022, un bărbat a decedat după ce a folosit un spray ce conţinea Nitroglicerină. Ieşeanul, în vârstă de 59 de ani, şi-a aplicat două puf-uri din acel medicament şi la scurt timp a intrat în stop cardio respirator. Acesta venise la spital pentru durere toracică.

Pacientul a fost resuscitat, însă s-a declarat decesul, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.

„La ora 03.54 a fost o solicitare la Centru de Permanență din Podu-Iloaiei, pentru un pacient de 59 ani, venit prin mijloace proprii pentru durere toracică, care, după 2 puf-uri de Nitroglicerină, a instalat stop cardio respirator. Am trimis un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județeană de tip B2 substaţia Podu-Iloaiei. Pacientul a fost resuscitat, trombolizat, însă, din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare cardio pulmonară, declarându-se decesul. Am trimis și Poliţia la locul solicitării”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.