Atenție, șoferi! Bulevardul Socola, blocat din cauza lucrărilor – GALERIE FOTO, VIDEO

de: Bujor Elena Nicoleta
09:38, 04 apr. 2024

În aceste momente, zeci de șoferi au nervii întinși la maximum. Bulevardul Socola din Iași este blocat din cauza lucrărilor efectuate în zonă.

Un echipaj al Poliției Locale Iași este la fața locului pentru a dirija circulația.

Lucrări pe Bulevardul Socola din Iași

Pe bulevardul Socola, lucrările de reparații și asfaltare s-au prelungit pentru încă 2 săptămâni. Primăria a început proiectul de mai bine de o lună, iar ieșenii sunt furioși, deoarece traficul a fost dat peste cap atâta timp.

La sfârșitul lunii februarie 2024, primarul Mihai Chirica a comandat lucrarea de reabilitare a bulevardului Socola, în ciuda faptului că strada se afla într-o stare bună. Totuși, edilul a crezut că este o soluție bună pentru campania electorală, însă ieșenii nu au fost de acord. Lucrările încă nu au fost finalizare la o lună după ce au început și vor mai dura până pe 13 aprilie.

După ce, în decursul a două weekenduri, traficul a fost oprit pe porțiunea dintre intersecția Cotnari și rondul de la Dedeman, muncitorii de la Citadin trebuie să toarne asfalt și înspre intersecția de la Bularga acum. Alternativ, pe cele două sensuri, vor fi blocate câte două benzi pentru a nu opri complet circulația. Reparațiile vor dura până la 13 aprilie, însă pot să se prelungească în funcție de vreme.

Problema este că, în timpul săptămânii, traficul este foarte intens prin zona respectivă, deoarece trec mii de mașini. În mod normal, lucrările de acest fel se efectuează pe timp de noapte sau în weekend, pentru a nu deranja circulația. În cursul zilei de ieri, s-au format cozi de zeci de mașini, deoarece benzile au fost blocate pentru lucrări. Ieșenii sunt total nemulțumiți de faptul că banii din taxele și impozitele lor au ajuns să fie investiți într-un astfel de proiect, când sunt străzi care au nevoie mai mare de reabilitare.

„Până pe 13 aprilie, între orele 08:00 – 18:00, va fi restricționată circulația pe bd. Socola – tronsonul – rondul din dreptul magazinului Dedeman – str. Cronicar Mustea si tronsonul – str. Bucium – rondul din dreptul magazinului Dedeman. Măsura este necesară pentru că, în această zonă, echipele S.C. CITADIN S.A. efectuează lucrări de refacere a carosabilului, funcție de condițiile meteorologice. Aceste lucrări sunt făcute în scopul menținerii tramei stradale în bună stare de exploatare şi siguranță a circulației. În timpul lucrărilor, pe tronsonul închis, va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, au precizat reprezentanții Citadin SA Iași.