Atenţie! Românii întorşi din Italia trebuie să respecte cu stricteţe indicaţiile autorităţilor! Doar aşa se evită răspândirea virusului COVID-19!

de: BZI.ro
12:43, 10 mart. 2020

Aceste măsuri sunt luate, în primul rând pentru a-i proteja pe ei, pe membrii familiilor lor, dar și pe restul populației.

Românii care se întorc din Italia, ţară unde Coronavirusul face ravagii, au obligaţia să respecte cu strictețe regulile impuse de autorităţile din ţară, încă de la graniţă! Aceste măsuri sunt luate, în primul rând pentru a-i proteja pe ei, pe membrii familiilor lor, dar și pe restul populației. Statul roman a luat măsuri încă de la apariţia primului caz cu suspiciune de coronavirus. Chiar dacă România înregistrează un număr foarte mic de persoane diagnosticate cu COVID 19, asta nu înseamnă că populaţia poate încălca regulile impuse de autorităţi.
Astfel, în primul rând, este nevoie ca toţi românii care se întorc din Italia, cu avion (cu esacale în alte state), cu autocarul, microbuz sau maşinile personale să declare la vama de la graniţă (sau la aeroport) că vin din această ţară. Doar aşa, toţi cei care vin din Peninsulă și pot purta virusul COVID-19 vor putea fi înregistraţi în baza de date de la nivel naţional şi pot fi monitorizaţi în permanenţă de autorităţile sanitare.

Toată lumea trebuie să înţeleagă că ne aflăm într-o situaţie de criză

Apoi, este vital, că odată ajunşi la locul de reşedinţă, toţi aceşti oameni să intre în autoizolare timp de 14 zile, perioadă în care pot apărea simptome, pentru a evita și îmbolnăvirea altor persoane. Şi în acest timp, dar şi după perioada de 14 zile, la orice semn de boala sunt obligaţi să anunţe medicul de familie sau să sune la 112, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Toată lumea trebuie să înţeleagă că ne aflăm într-o situaţie de criză şi pentru a preveni îmbolnăvirile respectarea regulilor de igiena și de izolare este obligatorie. În această perioadă trebuie să fim cu toţii calmi, responsabili și să nu ne abatem de la regulile pe care trebuie să le respectăm acasă, în societate sau la locul de muncă. Chiar dacă ni se pare totodată că autorităţile fac exces de zel, nu trebuie să încălcăm măsurile impuse, pentru că scopul lor este de a preveni răspândirea bolii şi chiar decesul oamenilor. Să nu uităm că sancţiunile sunt aspre pentru cei care nu respecta măsurile de izolare și pentru cei care încearcă să ascundă faptul că vin din Italia sau din alte ţări în care virusul COVID-19 a făcut nenumărate victime.

Maşinile de Italia care circulă prin Iaşi ar trebui verificate de autorităţi

Ar fi obligatoriu ca autorităţile judeţene să impună şi nişte măsuri pentru persoanele care circulă prin Iaşi cu maşini înmatriculate în Italia. Poliția Locală şi cea Judeţeana ar trebui să-i tragă pe dreapta şi să verifice dacă au venit în această perioadă din Italia, dacă au declarat la graniţa că vin din această zonă, dacă au ieşit din perioada de izolare de la domiciliu.

Care sunt cele 10 sfaturi ale Ministerului Sănătății, pentru a ne feri de coronavirus

1. Spălați-vă mâinile de multe ori
„Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății. „Mâinile se spală cu apă și săpun cel puțin 20 de secunde. Dacă nu există apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.”

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute
„Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată”, se arată în comunicatul Minsterului Sănătății.

3. Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile
„Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile. Mâinile intră în contact cu suprafețele contaminate de virus răspândindu-se în tot corpul”.

4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți
„Dacă aveți infecție respiratorie acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel, de preferat, de unică folosință, purtați mască de protecție şi spălați mâinile. Dacă, în momentul în care tușiți, vă acoperiți gura cu mâinile, puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact”.

5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul
„Momentan, nu există cercetări științifice care evidențiază că folosirea medicamentelor antivirale poate preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționează doar împotriva bacteriilor, nu împotriva virusului. Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană”, precizează Ministerul Sănătății.

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool
„Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19) sunt dezinfectanți ce conțin clor, înălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic şi cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande”.

Conform unei grafici realizate de Guvernul României, momentan, „nu se știe exact cât poate rezista virusul pe suprafețele exterioare, deși informațiile preliminare sugerează că 2019-nCov poate supraviețui câteva ore sau chiar mai mult”.

7. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave
„Organizația Mondială a Sănătății recomandă folosirea măștii de protecție doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat cu noul coronavirus, și prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul în care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus (o călătorie recentă în China sau zonele în carantina din Europa, cu simptome respiratorii)”, precizează Ministerul Sănătății.

De asemenea, utilizarea măștii de protecție „ajută și limitează răspândirea virusului, dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde”, se arată în comunicatul ministerului, care mai precizează că „nu este necesar a se folosi măști de protecție suprapuse una peste alta”.

8. Produsele „Made în China” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase
„Organizația Mondială a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieşte mult timp pe suprafețe . Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19)”, se arată în comunicat.

9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa, de cel puțin 14 zile
„Perioada de incubație a noului coronavirus este cuprinsă între 1 și 14 zile. Dacă v-ați întors dintr-o călătorie din China, sau zonele în carantină din Europa de mai puțin de 14 zile, sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele în carantina din Europa, de mai puțin 14 zile, și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare”, este sfatul celor din Ministerul Sănătății.

Persoana aflată în această situație vă trebui să poarte mască de protecție, să folosească șervețele de unică folosință și să se spele bine pe mâini.

10. Animalele de companie nu transmit coronavirus
„În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici, pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.