Atenție, români! Inspectorii ANAF vor avea armament și pensii speciale! Statul român acționează în forță cu cetățenii
Mai toate deciziile din ultima perioadă a ciumei roșii PSD și febrei galbene PNL aduc aminte de vremurile în care România se afla sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu cel care conducea prin frică. De la formarea unui colos PSD-PNL, la comasarea alegerilor – lucru neconstituțional – până la înarmarea inspectorilor ANAF. Toate acestea pot fi indicii a ceea ce ne așteaptă dacă astfel de partide vor ajunge la guvernare.
Inspectorii ANAF par să aibă grija datoriilor mici pentru că marii datori, cum ar fi băncile și multinaționalele, nu au niciun stres, nu au poprire pe conturi, nu li se întâmplă nimic. Aceeași grijă o au inspectorii ANAF și asupra clanurilor interlope care au proprietăți, mașini de milioane de euro, bani pe care nu îi pot justifica! În schimb, inspectorii pun popriri pe conturi pentru datorii de câțiva zeci de lei. Asta e România lui Ciucă și Ciolacu!
Inspectorii ANAF vor purta armament!
Proiectul propune ca personalul din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), în exercitarea funcțiilor specifice, să fie echipat cu uniformă, ecusoane, și, după caz, armament și alte mijloace tehnice individuale de apărare, protecție și comunicare.
Argumentând necesitatea acestor măsuri, nota de fundamentare a ordonanței de urgență subliniază importanța acordării unui statut special, prin lege, pentru inspectorii Antifraudă. Acest statut special ar delimita clar obligațiile și drepturile acestora, inclusiv portul de armament și uniformă, considerate a fi cerințe distincte față de alte funcții din cadrul ANAF.
Practic, românii vor fi inspectați de inspectori ANAF înarmați până-n dinți! Interesant ar fi, ca urmare a înarmării, să vedem inspectorii ANAF că intră peste clanurile interlope din țară care au averi nejustificate. Să intre în curtea acestora și să le confiște bolizii de lux care au costat sute de mii de euro, bani pe care nu îi poate justifica.
Dacă este să păstrăm o doză de realism, nu este în interesul ciumei roșii PSD și a febrei galbene PNL să ”deranjeze” astfel de clanuri de interlopi pentru că sunt bine cunoscute legăturile dintre ei și lumea politică, unele campanii fiind finanțate din banii clanurilor.
Pensii speciale pentru inspectorii ANAF?
În prezent, doar angajații Ministerului Afacerilor Interne, gardienii din penitenciare și alte câteva categorii profesionale beneficiază de pensii de serviciu, cunoscute sub numele de pensii speciale. Întrebarea dacă statutul special al inspectorilor Antifraudă ar include și acest beneficiu rămâne fără un răspuns clar, întrucât documentul încă nu a fost aprobat. Echipajele de control antifraudă vor opera în echipe de minim două persoane, similar cu patrulele poliției, și vor fi dotate cu mijloace tehnice și uniformă conform normelor stabilite de Guvern.
Ministrul Finanțelor a subliniat că este necesară consolidarea statutului și capacității instituționale a inspectorilor Antifraudă, inclusiv prin angajări și asigurarea de mijloace de transport specifice.
Din punct de vedere legal, dotarea cu armament a personalului de la Antifraudă Fiscală este posibilă, cu condiția respectării unor cerințe stricte, printre care certificare medicală și aviz psihologic favorabil, precum și absolvirea unui curs de instruire în domeniul armelor și munițiilor.
În încheiere trebuie să subliniem că țara ăsta începe să semene cu o dictatură, un stat în care domnește frica, un stat în care clanurile interlope care sunt mână în mână cu politicienii pot face câte infracțiuni vor, pot să aibă câți bani vor pentru că nimeni din MAI sau ANAF nu-i deranjează. Asta e țara clanurilor, a ciumei roșie PSD și PNL, este țara lor, iar noi, cetățenii, trebuie să luptăm pentru a o recăpăta! Putem să facem asta punând ștampila unde trebuie la alegerile din 2024.