Atenție! Modificări importante în circulația autobuzelor și tramvaielor din Iași

de: Vlad Alexa
04:00, 21 dec. 2019

Conducerea Companiei de Transport Public Iași a decis să facă o serie de modificări în circulația mijloacelor de transport. Modificările sunt făcute pentru desfășurarea evenimentelor dedicate Victoriei Revoluției din Decembrie 1989, care vor avea loc pe parcursul zilei de duminică. Timp de mai multe ore, tramvaiele nu vor circula prin zona Palat, iar mai multe autobuze vor avea rute speciale.

„Activitățile desfășurate la Iași duminică, 22 decembrie, pentru sărbătorirea a 30 de ani de la Victoria Revoluției din Decembrie 1989, în Piața Palatului Culturii, schimbă circulația mijloacelor de transport de pe unele trasee. Timp de trei ore, între orele 10:30 și 13:30, circulația tramvaielor de pe traseul 9 va fi oprită, iar în locul vagoanelor vor circula autobuze, care vor avea parcursul Târgu-Cucu – Podu Roș – Tehnopolis și retur”, au explicat reprezentanții CTP Iași.

Stație de transport public repoziționată

De precizat și faptul că CTP Iași mută o stație de autobuz pentru a facilita circulația mijloacelor de transport public. Este vorba despre stația din Piața Inginer Virgil Săhleanu în care opresc autobuzele traseului 27. Stația este cea de pe sensul spre Tătărași, care a fost mutată pe Bulevardul Metalurgiei, în apropierea intersecției cu Calea Chișinăului.

„Autobuzele traseelor 5 și 29 opresc, în continuare, pe sensul spre Țuțora, în stația Piața Inginer Virgil Săhleanu aflată pe Calea Chișinăului”, au mai precizat oficialii CTP Iași