Atenție la comercianții ambulanți! Vindea găini de fermă și spunea că sunt păsări „de țară”
În această perioadă a anului au apărut tot mai mulți comercianți ambulanți care oferă spre vânzare produse tipice de comerț, spunând despre acestea că sunt „de la țară” sau ecologice. Aceștia sunt poziționați în apropierea piețelor agroalimentare și în zona intersecțiilor aglomerate. Sub pretextul că vând produse „de țară”, aceștia măresc prețul produsului care este achiziționat de cele mai multe ori angro, din comerț.
Cele mai dese situații sunt cele în care se vând găini și care sunt colorate artificial cu culoare galbenă pentru a da senzația de natural. „Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei, pe numita C. M., domiciliată în municipiul Iași, deoarece a fost depistată în timp ce comercializa găini în carcasă în Piața Agroalimentară Alexandru cel Bun, în alte locuri decât cele autorizate și fără autorizație emisă de Primărie sau Prefectură”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.
Amenzi pentru comerț ambulant în zona piețelor
Pe parcursul weekendului trecut, polițiștii locali au aplicat 5 sancțiuni contravenționale conform legilor privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în zona Pieței Agroalimentare Alexandru cel Bun.