Atenție, ieșeni! Riscați dosar penal dacă folosiți focul în aceste zone din Iași
Potrivit reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean (GNM-CJ) Iași, persoanele care incendiază vegetația din ariile protejate din județ riscă amenzi usturătoare, dar și dosare penale. În ultimii ani, specialiștii de mediu au descoperit faptul că ieșenii au încălcat de mai multe ori legislația de mediu în ceea ce privește protejarea florei și faunei din ariile protejate.
„Incendierea vegetației în arii protejate, precum este cazul sitului Natura 2000 ROSCI Valea lui David, de lângă municipiul Iași, pune în pericol viețuitoare și habitate unice la nivel european și mondial. În același timp se încalcă cerințele ecologice din domeniul agriculturii, cum este cerința GAEC 5, conform căreia, nu este permisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil. Obiectivul acestui standard este menținerea materiei organice în sol și prevenirea poluării atmosferei” susțin reprezentanții Gărzii de Mediu Iași.