Atac armat la o creșă din Thailanda. 24 de bebeluși au fost uciși

de: BZI.ro
18:19, 06 oct. 2022

Un atac armat a avut loc în Thailanda, iar acum au ieșit detalii șocante despre crimele făcute de atacator. Cel puțin 38 de persoane au fost ucise, printre acestea se numără și 24 de bebeluși care se aflau la creșă. Criminalul, Panya Khamrap, în vârstă de 34 de ani, a fugit de la creșă și a continuat să tragă în oameni până a reușit să ajungă la o mașină.

După crime, autoritățile au anunțat că ucigașul s-a sinucis, după ce și-a omorât soția și copilul. Este cel mai sângeros atac în masă din istoria țării.

Bărbatul era înarmat cu un pistol, o pușcă și un cuțit și a deschis focul

Bărbatul era înarmat cu un pistol, o pușcă și un cuțit și a deschis focul după ce a intrat cu forța în creștă în jurul prânzului. Acesta a intrat apoi într-o cameră încuiată în care dormeau copiii, a declarat un oficial al poliției. Aproximativ 30 de copii se aflau în clădire în acel moment. Atacatorul a împușcat mai întâi patru sau cinci angajați, inclusiv o profesoară care era însărcinată în opt luni, înainte de a ucide copiii care dormeau.

„La început, oamenii au crezut că sunt artificii”, a declarat poliția.

Un martor a declarat pentru televiziunea din Thailanda că au încuiat ușa clădirii când l-au văzut pe suspect apropiindu-se cu o armă în mână, dar că acesta a tras prin ușă. Femeia a declarat că un profesor a fost ucis în timp ce ținea „un copil în brațe”.

„Nu credeam că va ucide copii, dar a tras spre ușă și l-a împușcat chiar prin ea”, a spus aceasta.

Nouăsprezece băieți, trei fete și doi adulți au fost uciși în centru – și alte 12 persoane afară, inclusiv doi copii

Criminalul a fost concediat din forțele de poliție anul trecut pentru că a picat un test antidrog, a declarat reporterilor oficialul districtual al poliției Chakkraphat Wichitvaidya. El era judecat și fusese în instanță pentru o acuzație de deținere de droguri cu câteva ore înainte de atac și părea agitat când a ajuns la centrul pentru copii.

Suspectul a fost văzut ultima dată conducând o camionetă albă cu numere de înmatriculare de Bangkok. Daily News a raportat că atacatorul s-a întors acasă unde și-a ucis soția și copilul, înainte de a-și lua viața. Nouăsprezece băieți, trei fete și doi adulți au fost uciși în centru – și alte 12 persoane afară, inclusiv doi copii. Bilanțul include bărbatul înarmat, soția și fiul său, a mai declarat poliția. Prim-ministrul Prayut Chan-o-cha a descris atacul drept un incident șocant și a alertat toate agențiile să ia măsuri.