Asteroid lovit de un vehicul NASA. Traiectoria i-a fost deviată pentru a preveni un pericol pentru Terra – FOTO, VIDEO
A fost înregistrat o premieră în istoria omenirii. Un asteroid a fost lovit intenţionat de un vehicul NASA pentru a-i devia traiectoria. Corpul ceresc ar fi putut deveni un real pericol pentru Terra.
Echipele NASA au dus misiunea până la sfârşit, iar bucuria a fost imortalizată.
Un asteroid lovit de un vehicul NASA intenţionat. Motivul: devierea traiectoriei
Un vehicul spaţial al Administrației Naționale Aeronautică și Spațială s-a prăbuşit intenţionat pe suprafaţa unui corp ceresc pentru a-i devia cursul. Misiunea de testare a fost una în premieră, iar aceasta poate permite persoanelor să înveţe cum se pot proteja în cazul unei potenţiale ameninţări viitorare, potrivit AFP.
Corpul trimis de NASA era mult mai mic decât o maşină şi s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT).
Echipele NASA s-au reunit la centrul de control al misiunii în Maryland din Statele Unite ale Americii. În momentul în care a fost văzut cum asteroidul se observa chiar înainte de ciocnire aceştia au explodat de bucurie. Imaginile au fost de-a dreptul spectaculoase.
Vehiculul spațional kamikaze a fost trimis acum 10 luni
Vehiculul spaţial folosit pentru misiunea NASA a fost unul kamikaze. Echipele au menţionat mai apoi că asteroidul nu reprezenta un pericol pentru Terra, dar este o misiune de prevenire. Sunt mai bine de 10 luni de când NASA a trimis în spațiu un vehicul de mărimea unei mașini, cu scopul de a devia traiectoria corpului ceresc.
Botezat Dimorphos, asteroidul are un diametru de circa 160 de metri, adică jumătate din înălțimea Turnului Eiffel din Franța. Misiunea a putut fi urmărită în direct pe site-ul NASA și a avut rolul de a pregăti eventuale intervenții în cazul în care asteroizi periculoși care riscă să ajungă pe planeta noastră.
De asemenea, oamenii de știință au transmis faptul că extrem de puţini asteroizi cunoscuţi sunt consideraţi potenţial periculoşi pentru Terra şi niciunul dintre ei nu se va apropia de planeta noastră în următorii 100 de ani. În momentul de față, sunt cunoscuţi doar 40 la sută dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru, capabili să distrugă regiuni întregi de pe Terra. Dacă vehiculul NASA îşi rata ţinta, el avea suficient carburant pentru a face o nouă tentativă peste doi ani.
Vă aducem aminte că în luna decembrie a anului trecut, nu mai puţin de cinci asteroizi au trecut pe lângă planeta noastră. Unul dintre ei a fost catalogat ca fiind „potenţial periculos” pentru Pământ. Pe data de 11 decembrie a fost în cel mai apropiat punct de planeta noastră într-o perioadă de douăzeci de ani. Va trece la o distanță de 3,9 milioane de kilometri, de aproximativ 10 ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.
Astfel, misiunea care presupunea ca un asteroid să fie lovit de un vehicul NASA a avut un real succes.