Astăzi, este ultima zi de înscrieri la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă
Astăzi, 22 iulie 2024, este ultima zi în care candidații se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Probele se vor susține în doar câteva centre la nivel de județ, mai puține decât la sesiunea de vară.
Se încheie înscrierile pentru Bacalaureatul de toamnă 2024
Candidații care nu reușit să promoveze probele din sesiunea de vară se pot înscrie pentru cea de-a doua până astăzi, 22 iulie 2024. Înscrierea se face la liceul absolvit și este necesară fișa de înscriere, dar și o adeverință pe care o obțin la liceu, în momentul înscrierii, care atestă că au susținut anumite probe într-o sesiunea anterioară, le-au promovat și nu este cazul să le susțină din nou.
Candidaților le mai trebuie și un dosar, copie de pe cartea de identitate și de pe certificatul de naștere, dar și foaia matricolă de care pot întreba tot la secretariatul liceului absolvit, în momentul înscrierii.
Prima probă scrisă are loc în data de 19 august 2024
În data de 8 august 2024, va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 9 august 2024 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Competențele digitale vor fi evaluare în data de 12 august 2024, iar cele lingvistice într-o limbă străină în perioada 13-14 august 2024.
Prima probă scrisă este pe 19 august 2024, la Limba și literatura română. Proba obligatorie a profilului are loc în data de 20 august 2024, proba la alegere a profilului și specializării pe 21 august 2024, iar proba scrisă la Limba și literatura maternă în data de 22 august 2024.
În data de 26 august 2024, vor fi afișate rezultatele probelor scrise, până la ora 12.00, depunerea contestațiilor, între orele 12.00-18.00. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 30 august 2024.
Ca la sesiunea de vară, lucrările din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024 vor fi corectate în toată țara digitalizat, cu ajutorul unei platforme în care profesorii găsesc lucrările scanate ale candidaților.
Amintim faptul că la nivelul județului Iași, în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2024, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contestațiilor, este de 82,3 la sută (în creștere cu 1,45 la sută, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 80,85 la sută), peste media națională (78,20 la sută după contestații). Din totalul celor 5.154 de candidați prezenți (4.801 – promoția curentă și 353 – promoțiile anterioare) au promovat 4.241 de candidați: 4.106 candidați aparțin promoției 2024, iar 135 provin din promoțiile anterioare.
Numărul mediilor de 10 obținute în această sesiune este trei. Elevii care au obținut media maximă, în acest an, provin de la Colegiul Național Iași, Colegiul Richard Wurmbrand și Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” Iași.