Astăzi este înmormântat maestrul Doru Morariu. Cei care l-au admirat îi pot aduce un ultim omagiu
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu maestrului Doru Morariu o pot face astăzi, 24 februarie. Astfel, slujba de înmormântare va fi oficiată la Biserica „Sf. Nicolae” (Copou), de la ora 11:00. Apoi, maestrul Doru Morariu va fi depus la ora 12:00, în clădirea Filarmonicii „Moldova”, iar de aici, convoiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul „Petru și Pavel”, unde, la ora 13:30, artistul va fi înmormântat.
Mesaj emoționant din partea colegilor de la Filarmonica ieșeană
Echipa Filarmonicii ieșene își exprimă profunda durere și adâncul regret față de dispariția prematură și cu atât mai neașteptată a maestrului Doru Petru Morariu, dirijorul și mentorul Corului academic „Gavriil Musicescu”, vreme de 30 de ani.
„Coleg minunat și Om de o rară noblețe sufletească, Doru Morariu a fost un artist desăvârșit și un dirijor excepțional, pentru care ansamblul coral al Filarmonicii ieșene reprezenta a doua familie. Sutele de concerte oferite cu căldură și profesionalism publicului din Iași, din țară, dar și din străinătate, în numeroase turnee, rămân mărturia unei vieți închinate artei corale. În aceste momente dureroase, suntem alături de familia Maestrului căreia îi prezentăm sincere condoleanțe. Înzestrat cu un autentic talent muzical, cu o deosebită capacitate de comunicare artistică, eficiență și entuziasm, dirijorul Doru Morariu a fost și va rămâne o incontestabilă personalitate artistică în viața muzicală românească. Drum lin în lumea veșniciei, Maestre!”, au transmis cei de la Filarmonică.