Astăzi are loc validarea alegerilor academice de către Ministerul Educației la UMF Iași. Urmează să fie aleși prorectorii – FOTO

de: Ștefana Șovea
02:00, 23 ian. 2024

În data de 15 ianuarie 2024 au avut loc alegerile academice la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, iar prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a fost reales în funcția de rector

Astăzi, 23 ianuarie, dosarul de confirmare al rectorului va fi transmis către Ministerul Educației împreună cu metodologia proprie de alegeri. Urmează să fie aleși prorectorii universității.

Dosarul de confirmare al rectorului va fi transmis către Ministerul Educației

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a fost reales rectorul UMF

În data de 15 ianuarie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași s-a desfășurat procesul electoral pentru funcțiile de conducere, rector, director de departament, precum și pentru membrii în structurile de conducere din Senat, Consiliul Departamentului și Consiliul Facultăților de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală. Astfel, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a fost reales rectorul UMF Iași.

Astfel, poziția acestuia la conducerea UMF se prelungește cu încă un mandat, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu conducând încă din anul 2016.

„Sunt foarte mulțumit de rezultatul alegerilor academice. Mă bucur pentru că a fost o prezență foarte mare la vot, aș zice chiar una dintre cele mai mari din toată țara, ceea ce înseamnă că întreg corpul academic s-a mobilizat. Sunt mândru că am fost ales pentru încă un mandat de cinci ani în funcția de rector, voi merge înainte și voi face exact ceea ce mi-am propus și exact ceea ce am spus în planul managerial”, declară prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Lista finală a membrilor Senatului a fost publicată în data de 16 ianuarie și poate fi consultată AICI. Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași numără 55 de senatori (41 de cadre didactice, 13 studenți și un medic rezident).

Astăzi, 23 ianuarie, va fi confirmat rectorul de către Ministerul Educației, iar în următoarea perioadă vor fi aleși prorectorii universității.

Urmează alegerea prorectorilor

Urmează să fie aleși prorectorii

Prorectorii în mandatul 2024-2029 sunt desemnați de rector, în termen de 30 de zile de la confirmarea rectorului prin ordin al ministrului Educației. Prorectorii trebuie să fie cadre didactice de predare titulare ale universității. Calitatea de membru al Senatului universității nu este obligatorie pentru ocuparea funcției de prorector.