Astăzi, 10 aprilie 2021, la Biserica „Banu” din Iași are loc slujba de înmormântare a părintelui Dumitru Merticariu. El va fi îngropat în curtea lăcașului de cult – GALERIE FOTO EXCLUSIV
La Biserica „Banu” din Iași, astăzi, 10 aprilie 2021, începând cu ora 13:00, este programată slujba de înmormântare a îndrăgitului și admiratului părinte Dumitru Merticariu. Acesta a murit, săptămâna aceasta, după o îndelungată suferință. Ceremonia va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Părintele Merticariu va fi îngropat în curtea lăcașului de cult
Românul adevărat, eroul studenților și credincioșilor, părintele Dumitru Merticariu a murit fulgerător. La Biserica „Banu” din Iași, astăzi, 10 aprilie 2021, începând cu ora 13:00, este programată slujba de înmormântare. „Întrucât este ctitor, ca unul ce a contribuit decisiv la lucrările recente de restaurare ale Bisericii «Banu», Părintele Dumitru va fi înmormântat chiar lângă acest lăcaș de cult”, au transmis oficialii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB). Ceremonia va fi oficiată de Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. A luptat și, de unul singur, a reabilitat și restaurat istoricul lăcaș de cult „Banu”.
În dimineața de miercuri, 7 aprilie 2021, a trecut la Domnul părintele Dumitru Merticariu de la Biserica „Banu” din Iași, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”
Părintele Dumitru Merticariu de la Biserica „Banu” din Iași era românul adevărat, eroul studenților și credincioșilor. Era născut pe 6 octombrie 1961. El va fi înmormântat sâmbătă, 10 aprilie 2021. A fost un susținător, trup și suflet, al națiunii române, al Credinței și Onoarei, respectiv al tinerilor. Aproape de unul singur, părintele Dumitru Merticariu a restaurat și reabilitat celebra biserică istorică a Iașului, „Banu”. Dincolo de toate acestea, părintele are o poveste de viață tulburătoare. Mereu săritor în a-i ajuta pe cei aflați în nevoi, a le oferi hrană sau alinare celor sărăci, a realizat un muzeu superb la subsolul lăcașului de cult. Modest, deschis și plin de curaj, părintele Merticariu a susținut și promovat valorile românești.
A cultivat în rândul tinerilor dragostea de libertate, trăirea morală
În perioada anilor ’90 a fost unul dintre principalii colaboratori ai Ligii Studenților Iași (LS IAȘI), cultivând în rândul tinerilor dragostea de libertate, trăirea morală, responsabilitatea față de țară și curajul în a mărturisi adevărul indiferent de consecințe, fiind îndrumătorul duhovnicesc al multora dintre ei. Împreună cu părintele Dumitru Merticariu s-au făcut nenumărate acțiuni și drumuri în Basarabia, în vederea susținerii românității celor a căror soartă a fost vitregită de ocupația sovietică. Totodată, a susținut moral greve și manifestații ale studenților – îndreptate atât în direcția ridicării școlii și universității românești, cât și cu caracter anti-neo-comunist, îndreptate împotriva comuniștilor îmbrăcați în haina democratică, care au acaparat spațiul public și lumea politică după 1989.
La Institutul Teologic de Grad Universitar din București, a promovat în rândul colegilor săi atitudini anticomuniste. A fost implicat în special în susținerea românilor din Transnistria și a eforturilor voluntarilor basarabeni și ai Armatei Naționale de apărare în fața agresiunii militare ruse din 1992, precum și în susținerea preoților și parohiilor din Mitropolia Basarabiei (aparținând Bisericii Ortodoxe Române). Prin implicarea sa constantă în susținerea cauzei naționale românești în Basarabia, Bucovina de Nord și Bugeac, și prin ocrotirea celor aflați în nevoie, părintele Dumitru Merticariu a înfăptuit ca om cât o organizație întreagă. Părintele Dumitru Merticariu a fost distins cu Crucea Patriarhală în 2017 de către Patriarhia Română, primind mai multe distincții de-a lungul timpului din partea Armatei Române și a unor autorități din Basarabia. Dumnezeu să-l primească de-a dreapta Sa!