„Asociația Nevăzătorilor din România”, Filiala Județeană Iași a organizat un eveniment special, dedicat persoanelor cu dizabilități! – FOTO
Recent, „Asociația Nevăzătorilor din România”, Filiala Județeană Iași a organizat un eveniment special, intitulat “Inclusive Lifestyle”. Scopul întâlnirii a fost acela de a face cunoscute poveștile de viață a unor persoane cu dizabilități. Tineri fără probleme de sănătate au avut ocazia să le adreseze diverse întrebări
Întâlnirea a fost susținută de Primăria Municipiului Iași, fiind desfășurată la Hotelul „Ramada”. Astfel, zeci de persoane cu nevoi speciale au putut discuta și chiar prezenta abilitățile pe care le au, în ciuda problemelor.
Persoanele cu dizabilități s-au reunit cu prilejul unui eveniment special
În urmă cu patru zile, reprezentanți ai „Asociației Nevăzătorilor din România”, au invitat ieșenii să ia parte la un eveniment inedit, dedicat persoanelor cu nevoi speciale, ci nu numai.
“Este un proiect prin care ne-am propus să creștem gradul de conștientizare cu privire la cât de important este să avem o societate incluzivă pentru că prin acest proiect și activitățile pe care le desfășurăm și care se adresează tuturor. Am vrut să invităm comunitatea să cunoască persoanele care au de fapt o abilitate, dincolo de dizabilitate. De la abilități sportive, la abilități muzicale, dar și implicare civică , foarte importantă. Pot întreba orice, cum se descurcă , curiozități. Invităm comunitatea să descopere aceste aspecte”, a declarat Oana Mocanu, președintele Asoc., Filiala Județeană Iași.