Asistăm la linșarea presei din România?

de: BZI.ro
11:12, 28 apr. 2020
Sunt închise site-uri. La foc continuu. La comanda Grupului de Comunicare Strategică. Sub pretextul corect sau nu că, într-o postare sau alta, ar fi dezinformat. ANCOM execută ce i se cere. Asistăm la debutul răfuielii puterii cu presa? Asisăm la declanșarea unui proces de cenzură programată?

Ceea ce se poate observa, cel puțin pentru moment, este că nu sunt suprimate și șterse postări, ci sunt pur și simplu suprimate site-uri. Ceea ce dintr-o dată este grav.

În al doilea rând, există site-uri care nici măcar nu au fost anunțate că urmează să fie eliminate de pe internet.

În al treilea rând trebuie să precizăm că, în mod straniu, închiderea unui site relativ important, Justițiarul, pare a fi consecința unor dezvăluiri de presă făcute cu multă vreme înainte împotriva președintelui Klaus Iohannis și legate de afacerile imobiliare ale acestuia.

În al patrulea rând, este interesant să observăm și reacția Avocatului Poporului, doamna Renate Weber. Aceasta avertizează asupra faptului că, deși în decretele prezidențiale prin care a fost instaurată starea de urgență, există mențiuni privind posibilitatea ștergerii unor articole sau chiar a suprimării unor site-uri, acestea constituie un abuz și o încălcare a Constituției României. Culmea este că, aflându-se în direct la un important post de televiziune de știri, Avocatul Poporului i-a adresat o întrebare unuia dintre „avocații” Partidului Național Liberal. Iar acesta a răspuns simplu că, dacă ar fi după domnia sa, ar închide instantaneu sute de site-uri. Pe scurt, Avocatul Poporului se pregătește să sesizeze Curtea Constituțională.

În al cincilea rând, Avocatul Poporului, la rândul său, este sesizat de una dintre victime, jurnalistul Marius Albin Marinescu, printr-o adresă oficială redactată de avocatul Dan Chitic.

Și, în fine, în al șaselea rând, autoritățile de la București sunt deja avertizate de instituțiile europene în sensul de a nu utiliza starea de urgență și bătăia împotriva pandemiei ca un război politic declanșat împotriva libertății de expresie în România.