Asiana Peng se ceartă cu mama sa pentru Luca Reghecampf! Tânăra vedetă nu se grăbește să meargă la altar: „Cu așa mamă nici dușmani nu îți mai trebuie”
Asiana Peng și Luca Reghecampf s-au logodit de curând iar Silvana Peng, mama tinerei vedete, spune că cei doi trebuie să meargă cât mai repede la altar.
Asiana însă nu este de acord cu părintele ei. Aceasta își apără iubitul și își anunță mama că nu are de gând să meargă la starea civilă în viitorul apropiat.
Asiana Peng își pune mama la punct
După ce Silvana Peng a făcut public anumite acuzații la adresa familiei Reghecampf, fosta gimnastă i-a dat replica mamei sale.
În timp ce mama ei spune că a vorbit recent cu fiica ei, Asiana susține că nu a mai schimbat un cuvânt cu Silvana din luna iulie, de când a dat licența.
Mai mult decât atât, tânăra sportivă a declarat că are o relație foarte bună atât cu Luca, cât și cu familia Reghecampf. Chiar în această perioadă, Asiana se află în vacanță în Grecia împreună cu mama lui Luca și viitoarea ei soacră, fosta soție a lui Reghe, Mariana Pffeifer.
„Făcând o glumă de pe TikTok, cu așa mama nici dușmani nu îți mai trebuie! Nu sunt răspunzătoare si nici nu rezonez cu declarațiile mamei.
Nu-mi plac discuțiile fără sens si nici nu mă dau peste cap să apar prin presă. Viața mea personală mă privește doar pe mine și nimeni n-are dreptul să își dea vreo părere, am depășit de mult perioada în care trebuia să fac cum mi se dicta. Mi-ar plăcea ca toată lumea să își vadă treaba ei”, a declarat Asiana Peng.
Chiar dacă Asiana și mama ei nu au cea mai bună relație, gimnasta spune că tatăl ei este în schimb un om foarte bun.
„Mi-a dat Dumnezeu așa mamă! Nu mă caracterizează! Avem 20 de ani, nu este vorba despre nici un soi de nuntă! Eu nu vorbesc cu ea. Ea zice că nu a primit nici o invitație, nu știu despre ce invitație e vorba! Eu știu ce aluat este ea, e dusă în extrem. O zice că e o obligație. Ea este aspră, nu rezonăm, este total opusul nostru. Tata, în schimb, este pâinea lui Dumnezeu. Mama are nebunii din astea. Nu cred că astea sunt lucruri făcute de un om normal la cap. Eu sunt un om cerebral, nu mă văd făcând așa ceva. Ei i se pare firesc, toți sunt strâmbi și ea e cea mai bună. Ea vrea musai să mă căsătoresc, suntem ca în poveștile din 1900! Ea pe Luca mereu l-a plăcut”, a mai declarat Asiana Peng.