Asa se fura banii la Primarie! A pietruit doi kilometri de drum cu o suma record! Cu aceiasi bani s-ar fi putut moderniza toate arterele publice – FACSIMILE
@ Banii cetatenilor au fost cheltuiti in bataie de joc de fostul viceprimar al comunei Cotnari, care a semnat o serie de contracte absolut scandaloase pentru repararea unor portiuni de drum @ Cu banii acordati "firmei de casa" pentru repararea unei portiuni de aproape 2 km, Primaria ar fi putut moderniza toate drumurile publice din comuna @ In vreme ce fostul viceprimar Constantin Malauti a cheltuit in bataie de joc banii din bugetul public destinati pentru repararea drumurilor in doar cateva luni, actualul viceprimar reuseste cu aceeasi suma sa intretina toate drumurile din Cotnari timp de aproape trei ani @ Implicat in numeroase scandaluri si contestat intens de cetatenii din Cotnari din aceasta cauza, controversatul Constantin Malauti, care este si lider PNL, a facut presiuni pentru excluderea din partid a actualului viceprimar, Mitica Carbune
O situatie de-a dreptul scandaloasa se gaseste in comuna Cotnari din judetul Iasi, acolo unde banii din bugetul public au fost cheltuiti in bataie de joc. Este vorba despre mai multe contracte de lucrari semnate de fostul viceprimar Constantin Malauti, pe care le-a atribuit "firmei de casa" SC Construct si Drum SRL, care este abonata la banii publici ai primariei.
Revoltator este faptul ca, pentru repararea unei portiuni de doar cativa km, s-au cheltuit mai multi bani decat se plateste in general pentru intretinerea tuturor drumurilor publice din Cotnari.
Concret, este vorba despre o suma de 270 de mii de lei platita pentru intretinerea unei portiuni de doar 2.500 mp, iar un alt contract, in valoare de 290 de mii de lei, pentru inretinerea unei portiuni de 2,7 km de drum satesc.
"Subsemnatul, Malauti Constantin, viceprimar al comunei Cotnari, solicit demararea procedurii de achizitie necesare pentru investitia, modernizarea segmentelor de drum din Cotnari, in valoare totala de 270.000 de lei, prevazuti in buget si lista de investitii din 2014. Executantul se obliga sa proiecteze si sa execute lucrarea "Modernizare tronsoane de drumuri satesti DS 931, DS 932, DS 95, pe o lungime totala de 2.500 m, prin reprofilare si stabilizare mecanica, in satul Carjoaia, comuna Cotnari, judetul Iasi: familia Baciu Dumitru, Zapiroi Petru, Crasmaru Constantin, Carp Dumitru. Pretul convenit pentru indeplinirea contractului este de 217.737 lei, la care se adauga TVA in valoare de 52.256 lei", se arata in referatul si contractul de lucrari 85 din 15.07.2014, semnat de Constantin Malauti (vezi facsimil).
Banii ajung la "firma de casa" abonata la bugetul public
Contractele au fost atribuite catre SC Construct si Drum SRL, firma controlata de Dan Mihai Cojocea, care este considerat un apropiat al fostului viceprimar Constantin Malauti.
De altfel, firma respectiva a castigat numeroase contracte pe vremea in care acesta era viceprimar. Intr-un alt contract au fost platiti 290 de mii de lei pentru inretinerea unei portiuni de doar 2,7 km de drum satesc si a fost atribuit direct tot aceleiasi firme, pe motiv ca se cereau lucrari urgente.
"Subsemnatul, Malauti Constantin, in calitate de viceprimar al Primariei Cotnari, in urma analizei din teren a drumurilor comunale si satesti de pe raza comunei Cotnari, am constatat ca anumite tronsoane de drum necesita reabilitare urgenta. Astfel, tronsonul de drum DS Valea Racului pana la Tincu Ioan, pe o distanta de 2 km, din cauza reliefului in panta, a lipsei podetelor si santurilor de scurgere, in urma precipitatiilor abundente din acest an, a devenit aproape impracticabil, acesta fiind singura cele de acces in satul Valea Racului. Mentionez ca o situatie asemanatoare este si pe portiunea de drum din satul Fagat din punctul Butnaru Gheorghe pana la Nornita Ion, pe o distanta de 700 de m, unde de asemenea se impune o reparatie intr-un timp cat mai scurt. Pretul convenit pentru indeplinirea contractului, platibil executantului de catre achizitor, este de 238.711 lei, la care se adauga TVA de 57.290 lei", se arata in referatul si contractul de lucrari 104 din 26.08.2013 semnat de Constantin Malauti si Cojocea Dan Mihai, patronul SC Construct si Drum SRL (vezi facsimil).
Dan Mihai Cojocea a fost cercetat pentru dare de mita dupa ce ar fi acordat mobilier si diverse bunuri pentru a obtine contracte avantajoase din bugetul public, fiind vorba despre celebrul dosar al DNA in care au fost cercetati primarii si sefii de politie din zona Harlau.
Bani aruncati pe fereastra. S-ar fi putut repara toate drumurile
Toate aceste lucruri se intampla in conditiile in care actualul viceprimar al comunei Cotnari plateste anual, pentru intretinerea drumurilor din Cotnari, o suma mult mai mica decat a fost cheltuita de Constantin Malauti pe doar 5 km de drum satesc. "Subsemnatul, Carbune Mitica, viceprimar al comunei Cotnari, judetul Iasi, prin prezenta va rog a aproba achizitia de material pietros, piatra sparta granulatie 0-63 mm si balast, necesar pentru lucrarile de intretinere/balastare/reprofilare a drumurilor de interes comunal/local/satesc, altele in afara celor aprobate pentru modernizare. Mentionam faptul ca suma aprobata in bugetul local este de 130.000 cu TVA lei, suma impartindu-se astfel: 110.000 lei piatra sparta 0-63 mm; 20.000 lei balast", se arata in referatul 3.919 din 13.05.2019 semnat de viceprimarul Mitica Carbune.
Practic, in anul 2019 au fost atribuiti 130 de mii de lei, in anul anterior o suma de 125 de mii de lei, iar in anul 2017 o suma de 155 de mii de lei, adica in total 410 mii de lei in ultimii trei ani. De cealalta parte, in perioada in care viceprimar era Constantin Malauti, pentru o portiune de doar 5 km de drum satesc s-a cheltuit o suma de 560 de mii lei in doar cateva luni.
A creat un circ in Primaria Cotnari, din cauza intereselor personale
In momentul de fata, Constantin Malauti este consilier local, fiind totodata si liderul PNL din Cotnari. Acesta si-a castigat proasta reputatie de a fi alesul local care se opune mereu proiectelor de dezvoltare ale comunei, iar asta doar pentru a face opozitie in Consiliul Local. Malauti este acuzat de catre colegii sai ca se opune fara motive reale proiectelor propuse de alesii locali. Desi noul viceprimar al comunei Cotnari este sustinut de cetateni si de ceilalti consilieri pentru ca se implica in proiectele de modernizare si urmareste ca banii Primariei sa fie cat mai eficient folositi, colegul sau de partid, Constantin Malauti, a facut presiuni in asa fel incat Mitica Carbune sa fie exclus din PNL. Acest conflict intretinut de Malauti a ajuns si la urechile sefilor PNL de la centru, care s-au aratat deranjati de faptul ca fostul viceprimar l-a scos din partid pe actualul viceprimar. Mitica Carbune a contestat insa masura in instanta, iar judecatorii se vor pronunta in aceasta situatie.
Constantin Malauti este implicat in mai multe scandaluri cu Directia Generala a Finantelor Publice Iasi pentru evaziune fiscala, dar si cu Inspectoratul de Politie Judetean Iasi. In prezent, mai multi cetateni din comuna Cotnari sunt audiati de Politie. Oamenii figureaza pe o lista de vanzatori de cirese, cirese pe care le-ar fi predat lui Constantin Malauti pentru a fi vandute mai departe unor afceristi italieni. Se pare ca multe semnaturi au fost falsificate, iar multi dintre cei audiati care figureaza pe listele respective nu sunt cultivatori de cirese si au spus ca nu au semnat niciodata tabelele respective. Dosarul se afla in cercetare la Inspectoratul de Politie Judetean Iasi. Constantin Malauti nu a raspuns apelurilor telefonice pentru a oferi un punct de vedere. Vom reveni cu amanunte.