Asa ceva ai mai vazut doar in filme! Un mare afacerist, in pericol sa-si piarda vila de lux! FOTO

de: Vlad Ropotica
20:19, 19 aug. 2014

@ Datoriile aproape ca lasa sub cerul liber un mare patron @ Constructie luxoasa scoasa la vanzare cu peste un milion de euro @ Pret exorbitant pentru un domeniu urias

Sirianul Ahmad Al Deiri, investitor de al carui nume se leaga afacerile din complexul comercial Siraj, are parte de momente complicate, din cauza unei datorii mai vechi. Esecul in afaceri ii poate crea acum si probleme personale afaceristului sirian. Dupa ce a fost parasit de asociati si firmele la care are datorii au inceput sa preseze pentru recuperarea banilor, omul risca sa ramana pe drumuri. Ultima firma care isi vrea banii inapoi de la Ahmad Al Deiri este East Hills SRL.

Desi datoria catre aceasta societate nu este una foarte mare, comparativ cu averea omului, in jur de 50.000 de euro, executorii au decis sa scoata la vanzare proprietatea lui Al Deiri. Acesta detine in cartierul Bucium un adevarat domeniu, compus dintr-o vila luxoasa cu doua etaje de aproape 1.000 de metri patrati, un teren de 2.000 de metri si o piscina de 100 de metri patrati. Pentru toata proprietatea, executorul judecatoresc a fixat un pret de pornire al licitatiei de 5.261.000 de lei, adica peste 1.100.000 de euro. Licitatia va avea loc in data de 20 august 2014, la sediul Biroului executorilor judecatoresti asociati Iovu Dragos si Sirbu Ciprian Ioan, din strada Sfantul Lazar, incepand cu ora 10.30. Suspiciunile apar atunci cand se compara datoria cu suma de la care se pleaca in incercarea de a vinde proprietatea lui Al Deiri. Pretul la care este scoasa la licitatie proprietatea sirianului este insa unul care ar putea intimida eventualii doritori, si sa fie pus special pentru a nu se gasi un client dispus sa dea peste un milion de euro. Aceasta procedura ar putea duce la un proces de executare foarte lung finalizat fara a se recupera datoria catre firma pagubita.