Așa ar trebui să fie orice medic! A făcut naveta câte 120 de kilometri în fiecare zi și a fost alături 20 de ani de pacienții săi: ”Am mers cu tractorul și cu căruța să pot ajunge la cabinet” – FOTO
Acest medic din Iași este un exemplu! Dr. Mihaela Daniela Albuț a lucrat la dispensarul din comuna Cucuteni, județul Iași, mai bine de 20 de ani. Astăzi, medicii fug de această localitate din cauza distanței foarte mari și a numărului mic de pacienți. Medicul de familie era nevoit să parcurgă câte 120 de kilometri, aproape zi de zi, iar uneori a mers și pe jos
Medicul de familie Mihaela Daniela Albuț avea doar 29 de ani când și-a început activitatea la dispensarul din comuna Cucuteni, județul Iași. Era primul ei loc de muncă, după finalizarea studiilor. Dr. Mihaela Daniela Albuț a ajuns într-o localitate cu foarte mulți pacienți extrem de bolnavi, deoarece acolo nu mai fusese doctor de mai mulți ani. Medicul povestește că i-a fost greu, dar oamenii buni pe care i-a întâlnit nu au lăsat-o să renunțe.
”Eram tânără, aveam doar 29 de ani, abia terminasem facultatea. Când am ajuns eu la Cucuteni, oamenii de acolo tânjeau după medic, deoarece până să vin eu nu mai fusese medic acolo de vreo 3 ani. Am găsit foarte mulți pacienți bolnavi. Cei mai mulți cu hemiplegii, consecințe ale hipertensiunii netratate, care a dus la atacuri vasculare cerebrale. Am rezistat acolo atâția ani datorită oamenilor deosebit de buni. Am întâlnit țăranul autentic, românul adevărat pentru care gospodăria era cel mai de preț lucru și omenia era totul. Cu regret vă spun că astfel de persoane nu prea mai găsești. Mândria mea este că acolo am reușit sa-i conving pe pacienți să vină la medic și să se trateze, să nu mai ajungă la afecțiuni foarte grave”, a precizat dr. Mihaela Daniela Albuț, medic de familie.
Dr. Mihaela Albuț: „Când am ajuns în sat, am zis că sigur voi rezista măcar doi ani, dar s-au transformat în 20”
Medicul ieșean povestește cu nostalgie de toate momentele petrecute în comuna ei de suflet. Dr. Mihaela Daniela Albuț își amintește cu drag de prima zi în dispensarul de la țară și de peripețiile pe care le-a întâmpinat și cât de frumos a fost primită de oamenii locului. Aceasta are dor cuvinte de laudă la adresa comunității unde a debutat ca medic de familie.
”Activitatea în comuna Cucuteni din Iași am început-o în primăvara anului 1999. Toată experiența mea acolo a fost o poveste nescrisă. Îmi amintesc și acum prima mea zi de muncă acolo de parcă a fost ieri. Și totuși au trecut mai bine de 20 de ani. Am plecat din Iași singură, cu Dacia părinților mei, și nu am nimerit drumul spre Cucuteni. Am ratat unde trebuia să fac prima la stânga și am ajuns pe un câmp, am mers numai pe lângă lanuri de porumb, iar prima oprire în sat a fost la mecanic, nu la dispensar. Era un peisaj atât de frumos, vișini abia înfloriți, ulițele curate, iar pe marginea drumului doar flori. Am zis atunci că nu mai plec de acolo și sigur voi rezista măcar doi ani, dar s-au transformat în 20”, a declarat dr. Mihaela Daniela Albuț, medic de familie.
În edițiile anterioare, reporterii BZI au prezentat cazul unui medic de familie din Iași care a reușit să imunizeze cele mai multe persoane.
Medic: ”Am făcut orice să ajung la cabinet, la pacienții mei, care îmi erau foarte dragi”
Dr. Mihaela Daniela Albuț a ales să-și încheie activitatea după mai bine de 20 de ani, atunci când a simțit că nu mai face față oboselii și a volumului mare de muncă. De multe ori a fost nevoită să facă eforturi pentru a putea ajunge la timp la cabinet, mai ales în perioada iernii. Aceasta povestește că au fost momente în care a trebuit să meargă pe jos 8 kilometri până la gara din Târgu Frumos, să ia trenul spre Iași.
”Am plecat când am simțit că nu mai pot, când am realizat că nu mai fac față. Fiind o distanță destul de mare între Iași și Cucuteni, am făcut mereu naveta. Mergeam cu trenul până la Târgu Frumos, iar de acolo luam Dacia spre Cucuteni, pe care o țineam acolo într-o parcare. Mă trezeam la ora 6 și până la 8 ajungeam la cabinet. Am multe aventuri, am mers și cu tractorul să ajung la cabinet, pentru că ninsese și zăpada era mult prea mare să intri cu mașina, am mers cu căruța, chiar și pe jos de multe ori până la gara din Târgu Frumos. Am făcut orice să ajung la cabinet, la pacienții care mă așteptau și mie îmi erau foarte dragi. În prezent am preluat un cabinet în Iași, unde am în continuare pacienți din Cucuteni. Pe unii dintre ei îi cunosc de când s-au născut”, a încheiat medicul.
În comuna Cucuteni nu mai există medic de 4 ani
Amintim că de aproximativ 4 ani, peste 1.000 de ieșeni nu au medic de familie și sunt obligați să meargă câțiva kilometri pentru a fi consultați. Primarul comunei Cucuteni, din Iași, Pamfilică Brînză, a precizat că în localitate există dispensar și toate condițiile necesare, însă niciun medic nu se înghesuie să meargă acolo. Ultimul medic a fost dr. Mihaela-Daniela Albuț, care a lucrat în comuna ieșeană timp de aproximativ 20 de ani.
Doctorul a renunțat din cauză că avea de parcurs aproape în fiecare zi aproximativ 120 de kilometri, distanța Iași-Cucuteni, dus-întors. Primarul consideră că acesta este și motivul pentru care nimeni nu vrea să mai lucreze acolo, la care se adaugă numărul mic de pacienți. Trebuie precizat că valoarea unui punct „per capita” al medicilor de familie este de 8,59 de lei, iar valoarea unui punct „per serviciu” este de 3,69 de lei.