Armata secretă și perversă a lui Raed Arafat
Cât de prost ar trebui să fiu ca să ignor faptul că, simultan, după ce m-am exprimat critic la adresa lui Raed Arafat, am fost atacat de acesta, culmea, pentru un articol de la mijlocul lunii septembrie, dar și de două personaje controversate, asupra cărora voi mai reveni, Mircea Toma și Dorina Rusu de la CNA? Iar în acest scop este invocat un site, care face poliția presei, domeniu în care Mircea Toma s-a specializat de zeci de ani și care are în spate o ditamai organizație. Cum să nu mă uit cu lupa la ei? Cum să nu mă interesez cine și cu ce bani îi finanțează, pentru a-i ataca pe criticii lui Arafat?
Vorbim așadar de un site care se cheama Antifake.ro. Și mai vorbim despre un ONG, aflat în spatele acestui site. Se numește Eurocomunicare. Și, în fine, despre o altă organizație, legată omblicat de primele două, True Story Project. Ei bine, acum cruciți-vă! Pentru că la mijloc este o sponsorizare de 11.671.000. Adică mai mult de două milioane de euro. Și este doar una dintre sponsorizări. Cine a pus banul și de ce?
Cei care constituie una dintre armatele secrete și perverse ale lui Raed Arafat, cu misiunea de a-i ataca pe criticii din presă ai acestuia, suntem în mod stupefiant chiar noi. Cum așa? Foarte simplu. Sunt bani publici, alocați în decembrie 2020, pentru 28 de luni, unui proiect al cărui beneficiar este Guvernul României. Acest proiect sună cam așa: „Strategia de comunicare a Guvernului”. Hopa! Așadar ditamai Guvernul României, care are nenumărați funcționari plătiți la greu în acest scop, este incapabil să-și elaboreze o strategie de comunicare. Mă rog, fostul guvern. Și, în consecință, apelează în acest scop la un ONG. O externalizare. Iar ONG-ul este făuritorul marii strategii. Formal, cel puțin, această strategie de comunicare vizează sensibilizarea cetățenilor României legat de pandemie și determinarea unui număr cât mai mare dintre aceștia să se vaccineze. În acest scop, oamenii trebuie să primească în ritm susținut informații corecte, coerente și direcționate, în sensul convingerii acestora că vaccinarea este strict necesară. Și benefică. Ei bine, această strategie a eșuat. În ciuda faptului că banii luați din bugetul public au curs și curg în continuare. Înseamnă că scopul acestei rețele este în realitate altul. Oare care să fie acest scop?
Săpăm și mai adânc. Și, iată, ne sunt puse la dispoziție documente relevante de către jurnaliștii de investigație Iosefina Pascal și Ovidiu Zara. Și ce demonstrează aceste documente, pe care am de gând să le public în editorialele următoare? Că avem de-a face cam cu aceleași persoane care reprezintă și cele două fundații, și site-ul Antifake.ro. Numele lor le voi face publice. La fel ca și adresa acestor organizații, care este în același loc. Din proximitatea Bucureștiului.
Mai interesant decât toate este însă nu atât modul în care este finanțată această mică și vioaie încrengătură, ci personajul care, până la Raed Arafat, stă în spatele acestora. Nu mi-a venit să cred. Este un cunoscut jurnalist. Despre care un site a titrat zilele trecute că ar fi sluga lui Raed Arafat. Și, dintr-o dată, se vede lumina de la capătul tunelului. Imaginea lui Arafat, până de curând greu, dacă nu imposibil de șifonat, a fost și este apărată nu numai cu bani ai cetățenilor României. Ci și cu bani europeni. Chiar și cu bani veniți de peste Ocean. Prin grija secretarului general adjunct NATO, Mircea Goană și a soției acestuia, Mihaela Geoană. Ca să vezi! Iar ceea ce va urma, va urma începând de mâine.