Arestați preventiv în urma unor jafuri

de: Ciprian Nedelcu
04:00, 26 feb. 2020

Polițiștii ieșeni au efectuat o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat. O tânără a fost plasată sub control judiciar, iar un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Astfel, recent, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Miroslava, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în ziua de 19 septembrie 2019, un bărbat de 36 de ani și o tânără de 29 de ani ar fi intrat, fără drept, în locuința unei femei de 63 de ani, din municipiul Iași, de unde ar fi furat bani, bijuterii și produse cosmetice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 16.000 de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă. Pe baza probatoriului administrat în cauză, față de tânăra cercetată pentru complicitate la furt calificat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. De asemenea, bărbatul cercetat pentru furt calificat a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, el fiind dus în arest.

De asemenea, polițiștii ieșeni au efectuat recent o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Un tânăr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Agenții din cadrul Secției III de Poliție au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Iași, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în nopțile de 13 spre 14 noiembrie 2019 și 21 spre 22 decembrie 2019, acesta ar fi intrat în sediul unei firme din municipiul Iași, de unde ar fi furat mai multe bunuri (articole de îmbrăcăminte, parfumuri, huse pentru telefoane), cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei. În urma percheziției, tânărul a fost dus la audieri, iar, pe baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost prezentat Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.