Arestarea lui Gregorian Bivolaru a ținut prima pagină în presa din Franța. Ce au găsit anchetatorii în casa lui

de: BZI.ro
23:59, 29 nov. 2023

Arestarea lui Gregorian Bivolaru a ținut prima pagină în presa din Franța. Iar informaţiile surprinzătoare nu au întârziat să apară.

Când l-au ridicat din locuință, procurorii au găsit în casa acestuia și 26 de femei care ar fi fost sechestrate. Acesta este acuzat de trafic de persoane, răpire și îndoctrinare.

Victimele ar fi fost ținute în casa lui Guru, potrivit anchetei, în condiții precare de igienă și izolare.

41 de persoane au fost arestate

În total 41 de persoane au fost arestate pentru grup infracțional organizat.

Rețeaua, numită Atman, funcționa aproape la indigo după rețeta MISA, Mișcarea pentru Integrare în Absolut, celebră în anii ’90 în românia.

Prin intermediul rețelei sale naționale de yoga, Guru Bivolaru racola femei pe care le îndoctrina, sechestra și mai apoi exploata sexual, potrivit unor surse din cadrul anchetei. Acele surse spun că reușea să facă asta prin tehnici speciale de manipulare, astfel încât victimele să accepte să întrețină relații sexuale cu el, eliminând astfel orice noțiune de consimțământ.

Secta avea filiale în aproape 30 de țări. Un jurnalist francez s-a infiltrat în rețeaua din India.

„O etapă crucială este, de fapt, trecerea în România, în timpul unei tabere de vară pe malul mării, organizată de Asociația MISA”, spunea acesta.

Jurnalistul a stat de vorbă cu zeci de victime din întreaga lume.

„În timpul acestui curs, ea ar fi fost reperată și încurajată să se angajeze în practici sexuale, chiar orgii. Le spunea că inițierea sexuală cu Gregorian Bivolaru era punctul culminant al uceniciei lor spirituale. Așa că au fost duse legate la ochi în mai multe case din Paris, unde au fost închise timp de săptămâni întregi și forțate să facă sex cu Gregorian Bivolaru, presupusul Guru în vârstă de 71 de ani”, mai povestește acesta.

Primele sesizări pe numele lui Gregorian Bivolaru au fost făcute anul trecut

Primele sesizări pe numele lui Gregorian Bivolaru au fost făcute anul trecut, de peste 10 femei, foste adepte.

În vară, parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru abuz, sechestrare de persoane, viol și trafic de persoane.

Guru a fost acuzat în anii 2000 că, în calitate de mentor spiritual, ar fi recrutat în scopuri sexuale o minoră cursantă de o yoga și ar fi întreținut cu ea relații sexuale pe bani. Bivolaru a reușit să fugă din România și a fost reținut în Suedia în anul 2005. A primit însă azil politic.

În 2013 a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare. Trei ani mai târziu era prins în Franța și extrădat în România. În 2017 a fost eliberat condiționat.

Ulterior a dat statul român în judecată la CEDO și a câștigat. România i-a plătit daune morale și cheltuieli de judecată în valoare de 6200 de euro.