Aproximativ două mii de copii înscriși la clasa pregătitoare, la Iași, după doar câteva zile. Care sunt cele mai căutate școli
După doar trei zile de la debutul primei etape dedicate înscrierilor la clasa pregătitoare (procesul a demarat pe 4 martie 2020 – n.r.), la nivelul întregului județ Iași au fost înscriși aproximativ două mii de micuți. Pe de altă parte, cele mai multe cereri au fost depuse la unități de învățământ din cartierele: Alexandru cel Bun, Păcurari, Dacia, Copou, Centru – Gară, Nicolina, Tătărași sau Podu Roș
În doar trei zile de la debutul înscrierilor la clasa pregătitoare, la nivelul județului Iași au fost depuse aproximativ două mii de cereri. Astfel, Iașul este în top cinci, din această perspectivă, la nivel național, alături de: București, Constanța, Timiș, Cluj sau Suceava. Prima etapă de înscrieri se desfășoară în perioada 4-23 martie 2020, iar procedura de repartizare a copiilor în clase este stabilită de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Listele cu copiii înscriși în clasa pregătitoare, în prima etapă, vor fi afișate la școli pe 1 aprilie. Părinții ieșeni au la dispoziție aproximativ 7.500 de locuri la clasa pregătitoare în toate unitățile educaționale din județ. Ministerul Educației și Cercetării arată că:
„Atenție! Completarea cererii de înscriere nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învățământ unde doriți înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului precompletate, scurtând timpul de așteptare al tuturor”.
Cele mai căutate unități de învățământ din orașul Iași
Pe de altă parte, cele mai multe cereri au fost depuse la unități de învățământ din cartierele: Alexandru cel Bun (Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Liceul Teoretic „Miron Costin”), Păcurari (Școala Gimnazială „Ion Creangă” sau Școala Gimnazială „Petru Poni”), Dacia (Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Școala Gimnazială „George Călinescu”), Copou (Școala Primară „Carol I”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Școala „Mihail Kogălniceanu”), Centru – Gară (Colegiul Național, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Școala Primară „Gheorghe Asachi”, Școala Gimnazială „Mihai Codreanu”), Nicolina – CUG – Galata (Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Alecu Russo”, Școala Gimnazială „Vasile Conta”), Tătărași (Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu”) sau Podu Roș – Cantemir (Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Școala Gimnazială „Ion Neculce”), Bulevardul Poitiers (Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza”), Bularga – Bulevardul Socola (Școala Gimnazială „Gheorge Mârzescu”).
Mulți dintre părinții care locuiesc în zona metropolitană (Ciurea, Lunca Cetățuii, Miroslava, Valea Lupului, Bârnova) aleg să-și aducă copiii tot în aceste școli.
Criteriile generale de departajare
Înscrierea în clasa pregătitoare – care face parte din învățământul obligatoriu – este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de șase ani până la data 31 august 2020, inclusiv. Toți copiii ai căror părinți cer înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înscriși la școala respectivă. Pe locurile rămase libere se înscriu copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități. Dacă numărul cererilor din alte circumscripții este mai mare decât numărul de locuri libere, se aplică criteriile de departajare generale și criteriile specifice.
Criteriile generale de departajare sunt: existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți sau provine de la o casă de copii, existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte, existența unui frate/a unei surori înmatriculat/e în școala respectivă. Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii cumulate de fiecare copil. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv pot să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare numai după ce copiii trec printr-o evaluare a dezvoltării psihosomatice și dacă aceasta atestă că minorul este pregătit emoțional și cognitiv pentru școală.