Aproape toti iesenii au dat bani acestor firme: Iata cine se afla in spatele afacerilor controversate

de: Echipa Bzi.ro
22:36, 25 mai 2016

@ Externalizarea serviciilor de catre operatorul de energie a adus dupa sine si un val de firme, care mai de care mai controversate @ Exista un numar mic de societati private care sunt aproape abonate la banii iesenilor care locuiesc la bloc @ Reclamatiile referitoare la abuzurile angajatilor si a serviciilor prestate curg cu nemiluita din partea locatarilor care primesc pe neasteptate vizita acestor angajati @ In spatele acestor firme se afla fosti directori ai unei foste companii de stat care s-a ocupat cu furnizarea de gaze naturale

Firmele care se ocupa de revizii au aparut in urma cu mai multi ani, atunci cand E.ON a externalizat mai multe servicii catre firmele private, printre acestea numarandu-se si reviziile la instaltiile de gaz si centrale termice. La nivelul ANRE sunt acreditate zeci de firme cu acest domeniu de activitate, insa doar doua dintre acestea au lucrari pe banda rulanta, fiind prezente in mai toate scarile de bloc din Iasi. Numeroase persoane au reclamat faptul ca angajati ai acestor firme se prezinta la usa lor, total neanuntati, prezentandu-se ca fiind angajati ai E.ON, care au venit pentru revizia obligatorie la instalatiile de gaze naturale, actiune care se realizeaza contra unei sume cuprinse intre 75 si 100 lei. Oamenii spun insa ca, aceste revizii nu sunt realizate cu aparatura specializata, ci de unul sau doi angajati care vin nedotati in majoritatea situatiilor, si care, intr-un interval de circa 1 minut, nu fac altceva decat sa completeze o chitanta pentru suma platita.

Citeste si: Bomba cu ceas! Tragedia din clubul Colectiv se poate repeta oricand in blocurile din Iasi – FOTO

„Intr-o zi au impanzit usile cu anunturi pentru revizii la gaze, iar a doua zi au si venit la usile oamenilor. Noi avem insa o alta firma pe care o solicitam la interval de timp regulat si care a facut reviziile in urma cu circa un an de zile, deci mai este mult pana la expirarea termenului. In asociatia noastra locuiesc multi batrani, care sunt de buna credinta si accepta imediat cand aud ca este vorba despre revizii. Ei nu stiu ca au platit deja un serviciu asemanator si nu sunt obligati sa faca acelasi lucru si acum”, a spus Razvan Luca, presedintele Asociatiei Bloc A3 din Tatarasi. Este vorba despre Ek Instal Termoservice SRL si Five Instal SRL, societati controlate de fosti sefi in cadrul Distrigaz Nord, care au infiintat mai multe firme cu nume asemanatoare. Sc Five Instal Srl si Five Instal Mentenanta sunt controlate de Gigi Bunescu, fost sef de sector la Distrigaz, impreuna cu fiul si fiica sa, Matei Lucian si Mihaela Bunescu.

„Nu face nimeni reclamatii, stim exact ce se intampla in activitatea firmei noastre. Daca cineva are nemultumiri, poate sa le adreseze catre ANRE si nu la dumneavoastra la ziar”, a spus Mihaela Bunescu, reprezentant Sc Five Instal. Reverif SA este o firma care ii are ca administratori pe Mihaela Bunescu, fiica fostului inginer din cadrul Distrigaz, dar si pe Ionut Cristian si Mihaela Apostol, fiul respectiv nora directorului general de la Salubris SA, Ioan Apostol. In companie mai figureaza ca administrator si Gigi Bunescu, care controleaza cele doua firme Five Instal, respectiv Five Instal Mentenanta. SC Five Instal are o cifra de afaceri de 139 mii lei si un profit de 59 mii lei pe anul fiscal 2014.

Extindere de proportii pentru afacerile cu revizii

Ek Instal Termoservice este controlata de Ioan Lupu, un discret om de afaceri, fost angajat in domeniul energiei. Aceasta are sediul in strada Canta nr. 36, insa la aceasta adresa se gaseste un apartament gol, fara insemnele vreunei firme. Pentru ca piata din Iasi a adus profituri uriase firmei respective, cei din conducere au mai infiintat de la finalul anului 2015 si pana acum mai multe sedii in orase precum Baia Mare, Targu Mures sau Bacau. Acestea sunt Ek Instal Termoservice SRL, Ek Instal Service Gaz SRL cu sediul in localitatea Siretu, judetul Bacau, Ek Instal Gaz Central SRL, cu sediul in Targu Mures, Ek Instal Gaz Est cu sediul in Valea Lupului, Ek Instal Gaz Nord din Baia Mare. In anul 2014, cifra de afaceri a Ek Instal Termoservice se ridica la aproape 210 mii lei, iar profitul de doar circa 2.000 lei.

„Au fost cumparate aproape 30 de case de marcat de la o firma din Iasi si au fost inchiriate garsoniere in mai multe zone din tara. Ioan Lupu vrea sa isi extinda afacerile cu revizii si ii paseaza fiului cele 6 firme nou infiintate. Problema este ca, pana acum, reviziile erau facute de doi trei oameni in tot orasul, iar semnatura de inginer era data de una si aceeasi persoana pe toate hartiile, chiar daca se realizau lucrari la 100 kilometri distanta. La sediul din Iasi, din Canta, nu se mai intampla nimic, dar au inchiriat deasupra un apartament in care se stabilesc afacerile. La ei este un tip inalt, care vine mai mereu sa faca reviziile, bate la usa fara sa fie chemat si spune ca a venit sa faca verificarea obligatorie. Nu are niciun aparat, se plimba un minut prin casa, taie o chitanta si isi ia 75 de lei pentru asta. Problema este ca, aceste revizii se fac odata la doi ani, dar ei profita de chiriasi sau de batrani si vin la o perioada de un an. Este foarte posibil ca aceste revizii sa fie facute pe persoana fizica, din moment ce au fost cumparate zeci de case de marcat noi, apoi un inginer proiectant sa-si puna parafa, iar platile si decontarile sa fie realizate prin firma, asa s-ar explica cifra mare de afaceri si profitul zero. Ganditi-va ca nu este folosita materie prima sau altceva in demersurile lor”, a explicat un angajat din domeniul instalatiilor, care a dorit sa ramana sunt protectia anonimatului.