Aplicația ApaVital este disponibilă pe Google Play Store
ApaVital a lansat propria aplicație în Google Play Store, prin intermediul căreia clienții își pot accesa contul pe care și l-au creat deja pe site-ul apavital.ro, sau își pot crea un cont în cazul în care doresc acest lucru.
Prin lansarea acestei aplicații, clienții au acum acces ușor, în orice moment, la toate facilitățile oferite de contul de client ApaVital:
– primesc factura în format electronic;
– au o evidență a facturilor și consumurilor;
– pot transmite autocitirea indexului;
– pot plăti online facturile emise;
– au la dispoziție un istoric al consumurilor anterioare;
– au o evidență a plăților;
– pot opta pentru primirea facturii în format electronic;
– pot raporta incidente.
De asemenea, utilizatorii aplicației își pot administra singuri contul de client: își pot schimba parola, pot administra mai multe contracte cu un singur cont, pot face setări de configurare pentru a primi notificări prin e-mail.
Aplicația este disponibilă utilizatorilor care utilizează sistemul de operare Android.
Întrucât este o aplicație nou lansată și, implicit, are un număr scăzut de instalări, recomandăm utilizatorilor să folosească în câmpul de căutare cuvintele cheie “apavital iasi” sau “pub: APAVITAL”, pentru a găsi mai ușor aplicația. De asemenea, apreciem orice review pe care îl veți lăsa pe pagina aplicației și vom încerca să ținem cont de toate sfaturile și părerile dumneavoastră.
Prin lansarea acestei aplicații, ApaVital continuă eforturile de informatizare a activităților pe care le desfășoară în relația cu clienții, prin creșterea numărului de instrumente online puse la dispoziția utilizatorilor.