Apicultorii din Iași mai pot solicita ajutoarele financiare acordate în Programul Național Apicol până pe 2 august 2021. Cererile se depun la APIA

de: Raluca Costin
02:00, 29 iul. 2021

Apicultorii din Iași mai pot depune cererile pentru obținerea ajutorului financiar în Programul Național Apicol, derulat de APIA. Termenul limită era 31 iulie 2021, însă pentru că această zi este nelucrătoare, perioada de depunere a fost prelungită până la 2 august 2021. Programul are drept scop îmbunătățirea producției și a comercializării produselor apicole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași primește cererile de plată pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) până la data de 2 august 2021 inclusiv, având în vedere că termenul limită de 31 iulie 2021 este zi nelucrătoare. Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru acest program este în valoare de 59 de milioane de lei. Apicultorii din Iași au depus până în prezent un număr de 69 de cereri.

Scopul programului derulat în perioada 2020 – 2022 este îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii, dar și pentru achiziționarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, boli specifice albinelor. Crescătorii din Iași mai pot achiziționa, cu banii obținuți în PNA, cutii noi în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen, încălzitor miere, topitor de ceară, măturător, echipament de protecție apicol.

Apicultorii din Iași pot obține ajutoare financiare în Programul Național Apicol până pe 2 august 2021

De asemenea, apicultorii din Iași pot achiziționa afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere, remorci/pavilioane apicole, mijloace fără autopropulsie de încărcare – descărcare a stupilor în pastoral, mătci și/sau familii de albine. Potrivit crescătorilor de albine, mierea din acest an va fi mai scumpă.

Producătorii din județ spun că au avut un an mai bun ca cel precedent, mai ales la salcâm, însă chiar dacă este producție, prețurile sunt mai mari în anul 2021.

„Va fi miere mai scumpă și s-a văzut mai ales la cea bio că au crescut prețurile din primăvară. Mierea la salcâm e 50 de lei kilogramul”, susține Relu Cojocar, producător din comuna Popricani, județul Iași, care are 100 de stupi și produce miere bio cu atestat.

Apicultorii din Iași au obținut anul trecut, în cadrul Programului Național Apicol, subvenții în valoare de 100.000 de euro.

Apicultorii din Iași mai pot obține atestatul de producător ecologic de la Direcția Agricolă

Numărul apicultorilor din Iași care vor să obțină atestatele de producători ecologici a crescut în ultimii ani. Aceștia au depus și în anul 2021 documentele, la Direcția Agricolă Iași, iar dacă vor îndeplini toate condițiile pentru a obține certificarea ecologică, vor putea să vândă mierea de albine cu prețuri mai mari. Până în prezent, în județul Iași, a fost atestată o suprafață cu 228.000 de hectare cu culturi agricole, fructe de pădure, legume, lavandă, dar și ferme zootehnice sau apicole. Fermierii din Iași care vor să devină producători ecologici mai pot depune cererile la sediul instituției. Cei care practică acest tip de agricultură trebuie să respecte reguli stricte privind tratamentele aplicate asupra culturilor. Dacă nu respectă condițiile impuse, riscă să piardă certificarea ecologică, întrucât, în fiecare an, trebuie să facă o serie de analize care să dovedească faptul că s-au aplicat tratamente ecologice.