APIA prelungește termenul de depunere a cererilor unice. Fermierii din Iași mai pot trimite documentele până la finalul lunii mai 2023

de: Raluca COSTIN
02:00, 10 mai 2023

APIA prelungește termenul de depunere a cererilor unice din cauza ritmului scăzut, comparativ cu anul 2022. Inițial, fermierii din Iași puteau trimite cererile unice pentru plată până pe data de 15 mai 2023. Acum, aceștia au la dispoziție încă două săptămâni, 31 mai fiind ultima zi în care mai este posibil să depună documentele

Fermierii din Iași pot depune cererile unice de plată până la finalul lunii mai 2023, fiind prelungită această perioadă din cauza ritmului scăzut, comparativ cu anul precedent. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași primește cererile unice de la fermierii din județ până la 31 mai, inclusiv. Măsura a fost luată exclusiv pentru acest an și nu va rămâne în vigoare în viitor.

Decizia vine în contextul activității intense de la APIA din această perioadă, dar și în cel în care noua Politică Agricolă Comună aduce anumite schimbări, astfel încât fermierii și angajații APIA s-au adaptat mai greu la aceste modificări. Până în prezent au fost depuse 11.729 de cereri din Iași pentru 92.000 de hectare de terenuri agricole. Fermierii mari, care erau programați la sediul APIA, au înaintat puține cereri. În anii trecuți, în această perioadă erau peste 150.000 de hectare solicitate la plată, dat suprafața este mult mai mică acum. În anul 2022 au fost depuse 17.000 de cereri pentru 280.000 de hectare.

APIA prelungește termenul de depunere a cererilor unice

Fermierii pot depune cererea online, în aplicația IPA Online, fără să se deplaseze la sediile APIA. IPA Online este un program informatic gratuit care permite fermierilor să completeze electronic cererea unică de plată. Aplicația poate fi folosită oriunde există un computer conectat la internet: la domiciliu, la sediul exploatației, la primărie, la centrul APIA etc. IPA Online pune la dispoziţia fermierilor lista parcelelor pentru care au solicitat sprijin în anul anterior, cu suprafeţele determinate în urma controalelor realizate de specialiştii APIA, precum şi schiţa.

Pentru fiecare parcelă în parte, fermierii pot modifica, corecta sau completa datele în conformitate cu informațiile noi referitoare la suprafață, cultură şi schiţă. Programul realizează verificări ale datelor pe care le înscrie fermierul, iar dacă acestea nu sunt complete sau au necorelări evidente, afișează o avertizare, ajutând beneficiarii de subvenții să completeze corect cererea unică de plată. De asemenea, fermierul poate stabili datele finale pe parcursul mai multor zile, astfel încât, dacă are nevoie de verificări, poate să întrerupă lucrul cu aplicaţia şi apoi să îl reia, având păstrate datele completate anterior. Astfel, fermierul se poate deplasa pe teren sau poate solicita sprijin pentru identificarea corectă a parcelei şi completarea suprafeţei acesteia.

Crescătorii de animale primesc subvenții de la APIA

Ajutorul de 73 de euro/vacă de lapte va fi plătit crescătorilor din Iași care l-au solicitat până la data de 15 mai 2023. Din Iași au fost depuse, la APIA, 78 de cereri pentru un efectiv de 4.822 de capete de vaci adulte. Fermierii încasează banii pentru pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina. O nouă sesiune de depunere se pregătește în acest an de către APIA.

Beneficiarii din Iași sunt crescătorii de animale care au în posesie permanentă bovine înscrise în BND, în calitate de proprietari de animale și/sau proprietari de exploatație, respectiv persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare. Aceștia pot să încaseze maximum 250.000 de euro.