ApaVital SA cumpără echipamente de protecție pentru angajați! Contractul este de 270.000 euro

de: evelina.chitoroaga
04:00, 13 iul. 2020

ApaVital SA cumpără echipamente de protecție pentru angajați. Procedura a fost împărțită în două loturi. Compania are nevoie de bocanci, salopete, măști, căciuli de iarnă, pantofi electroizolanți etc. Firma care va depune oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare. Valoarea estimată a contractului este de 270.000 euro

ApaVital SA cumpără echipamente de protecție pentru angajați. Pe data de 27.07.2020 este programată o licitație pentru achiziția produselor. Valoarea estimată a contractului este de 1.282.166 lei, fără TVA, aproape 270.000 euro. Procedura a fost împărțită în două loturi: încălțăminte de protecție și îmbrăcăminte de uz profesional, îmbrăcăminte specială de lucru și accesorii.

„Echipamentele tehnice din cadrul ApaVital SA prezintă toate riscurile industriale specifice activităților din cadrul societății, precum și riscuri specifice activității de utilizare și întreținere a rețelelor electrice. Contextul achiziționării echipamentului individual de protecție constă în protejarea lucrătorilor în efectuarea sarcinilor de muncă, eliminarea factorilor de risc, a bolilor profesionale în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată în caietul de sarcini.

ApaVital SA cumpără echipamente de protecție pentru angajați, printre care măști și bocanci

În primul lot al procedurii au fost prinse următoarele produse: antifoane externe, bocanci, cizme pantalon, jambiere sudor, semimască chirurgicală cu 3 pliuri, pantofi electroizolanți, șorț la borator, șorț sudor etc. Al doilea lot conține: căciulă iarnă, ciorapi iarnă, combinezon antichimic, halat tercot alb, haină impermeabilă, vestă termoizolantă etc.

Echipamentul de protecție care se va achiziționa trebuie să respecte toate riscurile implicate, fără a conduce el însuși la un risc mărit, să ia în considerare cerințele ergonomice, să fie compatibile și să își păstreze în raport cu riscurile respective. Produsele ce fac obiectul acestei achiziții trebuie să fie noi, de calitate superioară și realizate în concordanță cu standardele interne și internaționale valabile în prezent.

Firma de apă-canal a semnat un contract pentru servicii de pază, în valoare de 550.000 euro

ApaVital SA a semnat un contract pentru servicii de pază. Recent, compania de apă-canal a finalizat licitația pentru achiziția serviciilor de pază necesare pentru mai multe obiective situate în județul Iași. Comisia de evaluare a stabilit că oferta câștigătoare aparține societății Nord-Est Security Force SRL. Valoarea financiară finală a contractului a ajuns la 2.572.882 lei, fără TVA, aproape 550.000 euro. Societatea este administrată de către Constantin Constantinescu, care are și calitatea de asociat. În firmă mai apar ca asociați Andrei Robilă, Livia Constantinescu și Oana Elena Constantinescu. În 2018, cifra de afaceri a societății a fost de 8 milioane lei, profit de 287.612 lei, datorii de 1,6 milioane lei, cu un număr de 243 angajați. Contractul se va desfășura în perioada 9 septembrie 2020 – 8 septembrie 2021.