ApaVital Iași crește tariful apei cu 18 procente, iar cel al canalizării cu 30 la sută. Ieșenii sunt la mâna consilierilor județeni, care votează astăzi prețul apei pentru următorii ani
În plenul Consiliului Județean Iași se supune la vot aprobarea unor tarife ale serviciilor de apă-canalizare practicate de ApaVital și a indicatorilor tehnico-economici în cadrul „Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Iași”. Dacă indicatorii vor fi aprobați, tarifele plătite de populație către ApaVital pentru serviciile de apă se vor majora brusc cu 18 procente, iar cele pentru serviciile de canalizare-epurare, cu peste 30 la sută
Consilierii județeni se întrunesc astăzi, 27 mai 2020, în ședința de plen pentru a-și exprima votul asupra indicatorilor tehnico-economici și a studiului de fezabilitate din cadrul „Proiectului Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Iași, în Perioada 2014-2020”. În cadrul ședinței se va supune la vot și planul tarifar pe care operatorul ApaVital urmează să îl aplice pentru următorii ani în cazul consumatorilor din județul Iași. De asemenea, aici vor fi finalizate și Hotărârile de Consiliu Județean ce țin de aprobarea proiectului, una dintre cele mai importante referindu-se la cofinanțarea pe care instituția o realizează aici, dar și onorarea contractului cu firma de consultanță Eptisa.
„Aprobă alocarea de către Consiliul Județean Iași a sumelor necesare cofinanțării Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Iași în perioada 2014-2020, în cuantum de 1.964.199 Euro fără TVA, reprezentând 2 la sută din valoarea eligibilă a investiției conform studiului de fezabilitate. Contractul de servicii nr. 9670/07.03.2016 de întocmire a documentelor necesare în vederea obținerii cofinanțării de la Uniunea Europeană pentru lucrări de infrastructură de apă și apă uzată, încheiat între SC ApaVital SA Iași și SC Eptisa România SRL, în valoare de 19.491.800 lei, cu o perioadă de implementare de 74 luni”, se arată în proiectul de hotărâre supus la votul consilierilor județeni.
Tarifele pentru serviciile de apă-canalizare se vor majora brusc de la 1 iunie 2020
Pe data de 20 mai 2020, JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions – n.r.) a aprobat finanțarea proiectului în valoare de peste 500 milioane euro, derulat de ApaVital și care presupune extinderea și modernizarea rețelei de apă-canalizare în comunele din județ, fiind cel mai valoros proiect realizat vreodată în regiunea de Nord-Est. Conducerea operatorului de apă-canalizare a județului Iași a prezentat un plan care prevede majorări treptate ale tarifelor pentru următorii 20 de ani. Măsura este luată pentru amortizarea unor investiții care urmează să fie reabilitate în mai multe localități din județul Iași cu ajutorul unor fonduri europene care ajung la peste 500 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructura Mare.
Astfel, dacă începând cu 1 iulie 2019, ieșenii plătesc un tarif de 3,74 lei/mc pentru apă, 1,57 pentru cananalizare și 1,71 pentru serviciile de epurare, acestea vor crește începând cu data de 1.06.2020. Conform planului tarifar propus până în anul 2048, prețurile vor avea o evoluție ascendentă, fiind vorba despre majorări ușoare treptate care se vor face anual în următorii 5 ani, iar apoi majorări la intervale de 5-10 ani.
Concret, la 1.06.2020, apa va avea un tarif de 4,42 lei, în anul următor 4,57 lei, apoi 5,11 lei în 2022, urmând ca până în anul 2025 să ajungă la 5,88 lei mc. În 2030 tariful va fi de 6,17 lei, în 2040 va fi de 6,86 lei, iar în 2048 de 7,5 lei mc.
În cazul canalizării, tariful practicat în 2019 era de 1,33 lei/mc, începând cu 1.6.2020 va fi de 1,57 lei/mc, în 2021 va fi de 1,79 lei și va crește anual până în 2025 până la 2,79 lei. În 2030, prețul canalizării la Iași va fi de 2,93 lei, în 2040 de 3,26 lei, iar în 2048 tariful pentru serviciul de canalizare va fi majorat de ApaVital la 3,58 lei.
Pentru serviciul de epurare, tariful aprobat încă de anul trecut este de 1,45 lei/mc și urmează ca din 1.06.2020 să fie de 1,90 lei. Până în anul 2025, acestea se vor mări anual până ce vor ajunge la pragul de 2,53 lei/mc. În 2030, tariful pentru epurare practicat de ApaVital va fi majorat la 2,67 lei, iar până în 2048 va crește la 3,30 lei mc.
Aceste majorări tarifare sunt făcute pentru amortizarea investițiilor realizate în cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași”, care a primit finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Aproape 200 mii de ieșeni vor beneficia de rețele moderne de apă-canalizare
Populația suplimentară din județul Iași care va beneficia de o mai bună alimentare cu apă este de 191.292 ieșeni, iar cei care vor beneficia de o mai bună tratare a apelor uzate sunt în număr de 77.188 locuitori. Rețeaua de distribuție a apei potabile se va majora cu 312 de km și va fi reabilitată pe o lungime de 28 de km. Și cea de aducțiune se va îmbogăți cu 256 de km în timp ce alți 38 de km vor fi reabilitați. În județ se vor înființa 50 de noi stații de pompare a apei potabile și 23 de tratare.
Rețeaua de canalizare se va mări cu 536 de km, alți 13 km vor fi aduși la standarde moderne în timp ce vor fi înființate 362 de stații de pompare a apei uzate. Listele cu investiții în sistemele de alimentare cu apă, sistemele de colectare a apelor uzate, inclusiv pentru epurarea apelor uzate pentru fiecare localitate, au fost stabilite de comun acord de către Autoritățile Locale (UAT), ApaVital și Consultantul Eptisa, în cursul anilor 2016 și 2017.