ApaVital cumpără 240 de tone de cărbune activ pentru Stația de Tratare Chirița. Valoarea contractului ajunge la peste 650 de mii de euro
ApaVital a lansat o nouă licitație pe SEAP, în care dorește să achiziționeze 240 de tone de cărbune activ pentru stația de tratare din Dancu. Valoarea contractului este de peste 650 de mii de euro, fără TVA
Această investiție este necesară pentru înlocuirea totală a materialului filtrant din cadrul Stației de Tratare a Apei Potabile Chirița. Cele 240 de tone de cărbune activ vor fi implementate în cele 7 filtre din stație. Compania trebuie să asigure calitatea apei potabile în ceea ce privește gustul, culoarea, mirosul, substanțele organice.
ApaVital are nevoie de 240 de tone de cărbune activ
Contractul este pe o perioadă de 12 luni, iar valoarea, fără TVA, este de 3.312.000 de lei, undeva la peste 650 de mii de euro. Cele 240 de tone vor fi folosite la Stația de Tratare Chirița. Termenul pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este până la data de 17 ianuarie 2024.
„Serviciul contribuie la realizarea treptei de filtrare prin cărbune activ și absorbția din apa tratată a compușilor indizerabili. Toate produsele trebuie să fie de cea mai bună calitate și realizate în concordanță cu standardele prezentate în descrierea tehnică a produsului. Toate mărfurile trebuie să fie însoțite la ofertare de prospecte/ fișe tehnice și rapoarte de încercări în limba română. La livrare produsele vor fi însoțite de următoarele documente: aviz de însoțire a mărfii; factura fiscală; certificatul de analiză și calitate emis de furnizor pentru lotul livrat; certificat de garanție emis de furnizor; declarație de conformitate tip CE emisă de furnizor; proces verbal de recepție; buletin de analiză; aviz sanitar emis de Ministerul Sănătății; fișa de securitate, certificatul REACH emis de către Agenția Europeană pentru Chimicale”, se arată în caietul de sarcini.
Compania mai achiziționează și haine de lucru
ApaVital a mai lansat o licitație privind cumpărarea hainelor de lucru și a accesoriilor vestimentare. Contractul este în valoare de 1.777.140 de lei, peste 350 de mii de euro. Termenul de primirea a ofertelor este 19 decembrie 2023. Echipamentele vor fi de diferite tipuri, bocanci, mănuși, salopete, ochelari, cizme, jambiere, cască, pantofi, ciorapi, căciuli, bonete bucătar, combinezon, tricou, vestă.
„Hainele și accesoriile vestimentare de lucru și protecție care se vor achiziționa trebuie să respecte toate riscurile implicate, fără a conduce el însuși la un risc mărit, să ia în considerare cerințele ergonomice, să fie compatibile și să își păstreze eficacitatea în raport cu riscurile respective. Produsele ce fac obiectul acestei achiziții, trebuie să fie noi, de calitate superioară și realizate în concordanță cu standardele interne și internaționale valabile în prezent”, este precizat în procedură.
ApaVital reface stocul de cărbune activ pentru Stația de Tratare Chirița. Investiția ar trebui să asigure necesarul de material pentru 12 luni și va costa peste 650 de mii de euro.