ApaVital a prelungit restricțiile la apă potabilă pentru 3 localități din Iași, până la sfârșitul lunii octombrie
ApaVital a anunțat că a prelungit restricțiile la apă potabilă pentru 3 localități din Iași. Deși în mare parte situația s-a reglementat, compania încă nu poate furniza apă, la nivel optim, în unele zone
Rezervele de apă au fost afectate serios, în acest an, din cauza secetei, iar acest lucru s-a simțit în multe dintre comunele din județul Iași. De la începutul lunii iunie și până la sfârșitul lunii octombrie, în peste 30 de comune apa a fost furnizată la anumite intervale orare. În localitățile Tătăruși, Uda și Pietrosu restricțiile sunt încă în vigoare până la finalul lunii octombrie 2024.
ApaVital a prelungit restricțiile la apă pentru 3 localități
ApaVital a stabilit noi intervale orare de furnizare a apei în localitățile Tătăruși, Uda și Pietrosu. Cele trei localități au rămas singurele din județul Iași care au mai rămas cu restricții pentru furnizarea apei potabile.
„Astfel, în perioada 16 – 31 octombrie 2024 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 05:00 – 10:00 și 19:00 – 22:00, către utilizatorii din localitățile: Tătăruși, Uda și Pietrosu, din comuna Tătăruși. În aceste condiții, până la dispariția consumurilor improprii, suntem nevoiți să furnizam apă după un program prestabilit, doar în anumite intervale orare și în anumite localități, unde apa este folosită în alte scopuri”, au transmis reprezentanții ApaVital.
Din cauza consumului ridicat în perioada caniculară, rezervele de apă s-au epuizat rapid, astfel, refacerea a durat prea mult pentru a reveni la un flux normal de furnizare.
„Pe parcursul anului, alimentarea cu apă a localităților se realizează în parametri normali, însă în perioadele caniculare, consumul de apă crește de aproximativ 3 ori. Această creștere este din cauza unui tip de consum caracteristic zonelor periurbane, și anume, a folosirii improprii a apei pentru grădinărit și întreținere vegetație. Astfel, se depășește capacitatea maxim proiectată și încep să apară probleme în alimentarea cu apă a consumatorilor, în pofida campaniilor permanente pe care le desfășurăm pentru conștientizarea populației asupra faptului că apa este o resursă limitată”, au mai adăugat reprezentanții companiei.
Seceta a făcut ravagii
Lipsa precipitațiilor din anii anteriori s-a resimțit anul acesta cel mai mult. Fiind, de asemenea, un an cu puține precipitații, rezervele de apă au ajuns la cote alarmante, astfel, compania a fost forțată să reducă furnizarea. În acest moment, lacurile de acumulare sunt în regenerare, iar în urma precipitațiilor, nivelul ar trebui să crească.
„Nivelul scăzut de precipitații, înregistrat în ultimii ani pe fondul secetei prelungite cu care ne confruntăm, debitul de apă din puțuri, drenuri și diverse acumulări din aria de operare, înregistrează limite deosebit de scăzute. În aceste condiții, consumurile de apă cresc simțitor, depășind capacitatea maximă de pompare, iar rezervoarele care în condiții normale sunt pline se golesc cu rapiditate și astfel întreg sistemul de alimentare cu apă este afectat”, au precizat reprezentanții ApaVital.
Cel mai probabil, în cele 3 localități, unde ApaVital a prelungit restricțiile, vor primi apa, din nou în flux normal, abia la începutul lunii noiembrie 2024.