Apar în codul COR noi ocupații. Iată care vor fi funcțiile
Pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost lansat recent, în dezbatere publică, un proiect de act normativ care prevede introducerea unor noi ocupaţii în codul COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), conform site-ului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Proiect de Ordin privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1832/856/2011 prevede introducerea a şapte noi ocupaţii.
„Actualizarea permanentă a ocupaţiilor face parte din preocuparea constantă a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale de a adapta COR la evoluţiile pieţei muncii şi la noile tehnologii care impun schimbarea standardelor ocupaţionale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Apar în codul COR noi ocupații
Noile ocupaţii nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial, până acum, şi nici aprobate. Astfel, noile modificări se vor aplica după aprobare şi publicarea în Monitorul Oficial.
Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) este un nomenclator apărut pentru prima dată în anul 1995.
Cele două şapte ocupaţii prevăzute în proiectul de act normativ sunt:
- ataşat pentru muncă şi afaceri sociale (242239);
- farmacist primar (226205);
- inginer transporturi rutiere de mărfuri (214144);
- inginer transporturi rutiere de persoane (214145);
- manager de cost pentru dezvoltarea proiectului (242122);
- programator grafic de execuţie pentru realizarea proiectului (432206);
- tehnician mecatronist (311540).
Pentru a intra în vigoare, acest proiect trebuie aprobat şi publicat în Monitorul Oficial.
„În funcţie de evoluţiile comunicate de Institutul Naţional de Statistică, unele dintre ocupaţiile din România sunt înlăturate din COR. De exemplu, în cursul anilor trecuţi, au fost eliminate ocupaţii precum telexist, inspector telegrame, râşnitor smalţ, turnător valuri, pâslitor, scuturător, pieptănător, destrămător, operator scămoşetor etc., care nu mai aveau căutare”, se menţionează în comunicat.
Cele mai căutate locuri de muncă
După un studiu recent, au fost identificate cele mai căutate locuri de muncă la început de an. Pozițiile de șofer, asistent medical, operator call-center și contabil se află în topul preferințelor candidaților. Aproape 350.000 de căutări au fost făcute în ianuarie și februarie.
Profesii precum cea de șofer, asistent medical, operator call-center și contabil se află în topul preferințelor.
Cu 54.000 de interogări pe site-urile cu locuri de muncă, joburile de șofer au fost cele mai căutate de candidați de la începutul anului și până acum. Cei mai mulți dintre aceștia au fost interesați de oportunitățile disponibile pentru șoferii de categorie B, șoferii de tir sau cei de distribuție. A doua cea mai căutată poziție a fost cea de asistent medical, cu 20.000 de interogări, urmată de operator call-center (17.000 de căutări), contabil și specialist în resurse umane, fiecare cu câte 11.000 de căutări.
Pe locul al cincilea se află cuvintele cheie „remote” și „acasă”, care au fost folosite în peste 9.000 dintre căutările efectuate de candidați anul acesta.