Anunțul făcut de Speak și Ștefania cu privire la copii! Când vor deveni părinți

de: Radu Vasiluta
14:23, 20 ian. 2021

Speak și Ștefania s-au logodit în urmă cu un an în cadrul unui reality show, iar de curând artistul a precizat că își dorește și copii. Mai mult, Speak spune că ar fi extrem de fericit dacă ar avea chiar gemeni. Însă, cei doi mai au de așteptat până să devină părinți, deoarece ei doresc să facă nunta mai întâi.

Speak și Ștefania sunt unul dintre cele mai iubite cupluri din lumea mondenă. Aceștia se completează unul pe celălalt și se susțin reciproc în orice situație. Relația celor doi a devenit mult mai cunoscută după ce au ales să participe la show-ul Asia Express, acolo unde, în etapa a zecea, Speak a și cerut-o în căsătorie pe Ștefania.

Momentul a fost unul emoționant atât pentru cei prezenți acolo, cât și pentru public. Acum toată lumea se întreabă când cei doi vor deveni părinți. Speak și Ștefania sunt extrem de prezenți în mediul online și comunică cu fanii lor tot timpul prin intermediul rețelelor sociale. Nu trece o zi fără ca aceștia să nu pună măcar un InstaStory pe internet. Așa s-a întâmplat și de această dată, când Speak a făcut dezvăluiri incrediile în legătură cu viitorul lor.

Ce spun Speak și Ștefania despre posibilitatea de a avea copii

Deși gurile rele nu le dădeau prea multe șanse de a rămâne împreună, iată că cei doi au dovedit exact contrariul. Iar relația lor a putut fi analizată de fani în special în cadrul emisiunii Asia Express, unde au fost supuși la un test greu, iar relația a fost pusă la grea încercare.

Însă au demonstrat că și în momentele cele mai grele se înțeleg de minune în viața de cuplu. Pe internet, cei doi se afișează zilnic împreună și își mărturisesc dragostea de fiecare dată când este posibil. Iar pentru că nu au mai putut fi alături de fanii lor fizic, cei doi s-au adaptat și au găsit soluții. Ambii sunt extrem de activi pe paginile lor de Instagram, unde au o comunitate numeroasă care îi apreciază și îi îndrăgesc.

Speak ar fi foarte fericit dacă ar avea gemeni

Mai mult, în ultima discuție cu fanii săi, Speak a povestit ceva ce i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Acesta le povestea internauților cum arăta el când era mic, mărturisindu-le și cel mai jenant moment pe care l-a trăit. Astfel, conversația a dus spre un subiect destul de delicat: copiii. Speak le-a dezvăluit fanilor că își dorește să aibă copii cu Ștefania. Mai exact, faimosul artist spune că ar fi extrem de fericit dacă ar avea chiar gemeni.

Așadar, nu ar fi exclus, cât de curând, ca Speak și Ștefania să facă marele anunț cu privire la o eventuală sarcină și copii.