Anunțul făcut de meteorologi! Românii vor avea parte de un Crăciun fără zăpadă
Românii vor avea parte de un Crăciun fără zăpadă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Se anunță vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului. Începând de vineri, 24 decembrie, se va observa o încălzire accentuată a vremii, cu valori de 8 grade Celsius, iar sâmbătă, 25 decembrie, temperaturile vor ajunge chiar și la 15 grade în unele zone ale țării.
”La acest moment semnalul pare pentru o săptămână înainte de sărbătoarea Crăciunului mai caldă decât în mod obișnuit. Cu siguranță vom veni cu date noi pe măsură ce ne apropiem de perioada respectivă”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM.
Luni, 20 decembrie, meteorologii anunță că sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, local în nord, centru și la munte, acestea fiind mixte în zonele joase de relief din vest şi sud. Vor exista condiții de polei. De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Aici, la rafală se vor depăşi viteze de 80 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Condițiile de vizibilitate vor fi reduse semnificativ.
Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad. La Bucureşti, în prima parte a zilei, sunt așteptate precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade, iar cea minimă de -4,-3 grade. Vor exista, de asemenea, condiţii de polei.
Săptămâna 20.12.2021 – 27.12.2021
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în zonele montane.
Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în regiunile estice, sudice și vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 27.12.2021 – 03.01.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nordice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea sudică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 03.01.2022 – 10.01.2022
Mediile valorilor termice se vor situa sub cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.