Anunţ important pentru cei care stau la bloc! Cine sunt locatarii care vor fi scutiți de anumite cheltuieli

de: BZI.ro
20:40, 20 iul. 2024

Vești importante pentru toți românii! Tu știi cine sunt românii care vor fi scutiți de cheltuielile cu liftul? Află în rândurile următoare.

O parte dintre locatarii de la bloc, adică cei care locuiesc în apartamentele de la subsol, parter, mezanin și etajul 1, ar putea fi scutiți de cheltuielile cu liftul, fără a fi necesară decizia asociației!

Un proiect legislativ în acest sens, care prevede modificarea Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea organizațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, a fost inițiat de deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin.

Proiectul urmează să fie votat. Cum vor fi afectaţi locatarii

Radu Moisin a declarat, miercuri, la prezentarea raportului de activitate pe primele 6 luni ale anului 2024, că prin propunerea de modificare legislativă se intervine asupra aspectelor ce privesc cheltuielile pentru energia electrică consumată de ascensor, care are ca obiect „exonerarea de la obligația plății persoanelor care locuiesc în apartamentele situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum și la etajul 1 din clădirile fără mezanin”, arată Cluj24.ro.

„Deși Legea nr. 196/2018 prevede posibilitatea scutirii de la plata cheltuielilor mai sus menționate, oportunitatea acestei decizii aparține, exclusiv, adunării generale a asociației de proprietari, scutirea nefiind aplicată automat. Din aceste considerente, intervenția legislativă de modificare a alin. (5) al art. 75 justifică interesul de a exclude o măsură discriminatorie și disproporționată, raportat la responsabilitatea obligației de plată, fiind, în prezent, în situația în care, pentru aceeași situație în fapt, unii coproprietari ai apartamentelor situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum și la etajul 1 din clădirile fără mezanin să li se aplice un regim de plată diferențiat, în funcție de aprecierea subiectivă a adunării generale a asociației de proprietari, neavând un cadru legal de diferențiere și stabilitate transparentă a categoriilor exceptate de la cheltuielile aferente”, a precizat Moisin.

Acesta a precizat că proiectul de lege a fost depus în luna iunie, urmează să fie votat, întâi de Senat și speră să fie adoptat de Camera Deputaților, care este cameră decizională, până la sfârșitul acestui an.

Ajutor de 750 de lei de la stat pentru românii care stau la bloc. Ce trebuie să faci pentru a primi banii

Ajutor de 750 de lei de la stat pentru românii care stau la bloc. Ajutorul financiar este destinat categoriilor vulnerabile, incluzând: pensionarii cu vârsta peste 60 de ani, persoanele cu handicap și venituri reduse, persoanele singure care primesc ajutor social, familiile care beneficiază de alocație de susținere, familiile cu o medie de venit lunar de până la 2.000 de lei pe membru, scrie Capital.

Inițial, termenul pentru utilizarea fondurilor a fost stabilit la 15 aprilie, dar a fost extins până la 31 decembrie 2024, conform OUG 34/2024. Locuitorii trebuie să respecte câteva reguli esențiale pentru a beneficia de acest sprijin: montarea repartitoarelor trebuie realizată de o firmă autorizată, costurile inițiale vor fi acoperite din fonduri proprii, statul va rambursa suma de 750 de lei după finalizarea instalării, până la 27 decembrie 2024.

Nu vor beneficia de acest ajutor financiar locuitorii care nu au domiciliul în România sau persoanele care se află în detenție. Este important ca toți cei eligibili să fie la curent cu aceste condiții pentru a se asigura că pot accesa sprijinul oferit de stat.

Pentru a beneficia de ajutorul financiar, locuitorii trebuie să se asigure că se încadrează în categoriile menționate, trebuie să aleagă o firmă autorizată pentru montarea repartitoarelor şi să păstreze toate documentele necesare pentru a primi rambursarea de 750 de lei.

Practic, ajutorul de 750 de lei oferit de stat pentru montarea repartitoarelor de căldură este o oportunitate importantă pentru locuitorii de la bloc cu venituri mici. Respectând termenele și condițiile stabilite, aceștia pot beneficia de un sistem eficient de repartizare a costurilor cu energia termică, contribuind astfel la economii semnificative și un consum mai responsabil.