Antreprenorii din HoReCa cer taxe mai mici pentru drepturile de autor. Manager din Iași: „Plătim câteva mii de euro pe an”. Federația Patronatelor: „Achităm 5 taxe la 5 instituții diferite, sub aceeași umbrelă” – FOTO
Antreprenorii din HoReCa au trimis către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) o solicitare de renegociere a taxelor pentru drepturile de autor. Un antreprenor din HoReCa ajunge să plătească și câteva mii de euro pe an către 5 instituții diferite. Reprezentanții Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România susțin că nu există transparență și nu se aplică aceeași unitate de măsură pentru toată lumea
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Organizația Industriei HoReCa (HORA) și Asociația CORECT au transmis către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere de renegociere a tarifelor pentru drepturile de autor, plătite de antreprenorii din acest domeniu.
„Noi propunem o metodologie care să ofere utilizatorilor transparență, condiții cinstite și tarife proporționale cu gradul real de utilizare. Una dintre cele mai importante modificări propuse este metodologia unică pentru tot domeniul HoReCa, momentan fiind 5 metodologii diferite, cu tarife diferite. Noi am încercat să căutăm o metodă compusă din cele mai importante formațiuni patronale la nivel național și să schimbăm această metodologie, să nu mai existe paraîndărături.
De multe ori, unii operatori plătesc disproporțional cu alții, deși au aceleași condiții. Dacă un hotel are 50 de camere, plătește pentru toate, indiferent dacă are o cameră ocupată. Plata pentru audiovizual, de exemplu, doar unde se utilizează ar trebui făcută, nu doar pentru că dețin un aparat. În cazul deținerii unui televizor, simpla deținere nu înseamnă obligația de a plăti. Hotelul trebuie să plătească remunerație pentru toată luna, chiar dacă a avut un client. Tarifele sunt calculate după cum doresc persoanele din aceste instituții.
Spre stupoarea noastră, tarifele din Germania sunt mai mici decât cele de la noi din țară, iar, acolo, nivelul de trai este mai ridicat. La restaurant se plătește în funcție de suprafața deținută, funcționăm după o lege veche. Nu este o unitate de măsură pentru toată lumea și nu există transparență totală.
În noua metodologie propusă de noi am introdus și un tabel comparativ pentru a determina mult mai clar sumele pe care trebuie să le achite un operator economic, pentru a ne asigura de condiții corecte pe piață. Plătim 5 taxe la 5 instituții diferite, sub aceeași umbrelă”, susține Nicolae Rusei, vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.
În conducerea FPIOR, inițiatorii cererii de renegociere a tarifelor, se află și Consiliul Ospitalității din Iași, recent înființat, astfel că deciziile se iau și de către membrii din Iași.
FPIOR cere ca același tarif să fie aplicat tuturor operatorilor economici și situația să fie cât mai clară
Proprietarii din industria ospitalității sunt nevoiți să achite sume exorbitante, lunar, pentru drepturile de autor, iar în unele situații se trezesc că trebuie să plătească taxe retroactiv.
„Să vă dau un exemplu de abuz din partea Credidam (Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpret). O familie din Borșa și-a transformat o locuință personală modestă în pensiune turistică (pe perioada iernii, fiind lângă o pârtie de ski). A venit Credidam-ul și le-a solicitat plata a peste 30.000 de lei pentru ultimii 3 ani. Oamenii ăștia nu au încasat din cazare atâția bani, iar acum Credidam-ul îi dă în judecată, iar, din păcate, conform legislației actuale, o să aibă câștig de cauză.
Legislația le dă voie să factureze retroactiv pe ultimii 3 ani, la care se adaugă penalități de 0,5 la sută pe zi. Chiar dacă nu s-a difuzat nimic pe acel televizor din cameră… Nu este vorba că au refuzat să plătească, dar nu au fost înștiințați că au de achitat și către Credidam decât după 3 ani! Vorbim de o pensiune cu 5 camere”, mai spune Nicolae Rustei. VEZI AICI COMUNICATUL SI TABEL PRETURI.
Constantin Rădeanu: „Noi plătim câteva mii de euro pe an”
Antreprenorii din Iași plătesc sume exorbitante pentru aceste taxe.
„Ar fi foarte bine dacă s-ar reduce taxele, pentru că noi plătim câteva mii de euro pe an. Sunt cel puțin vreo 3 organisme la care plătim și care practic nu fac nimic. La petreceri vin formații care cântă, deci ei ar trebui să plătească aceste drepturi de autor, nu eu. Nu am niciun contract să-i iau muzicantului o sumă pentru asta, pentru că el cântă diverse melodii la eveniment.
Eu fac contractul direct cu formația, plătim pentru fiecare eveniment o sumă care e destul de consistentă. Apoi vine în control de la o instituție, te verifică pentru că ești în codul CAEN, iar dacă nu plătești, îți dă amendă”, susține Constantin Rădeanu, proprietarul restaurantului La Castel.
Vasile Pușcașu: „Nu poți să iei această taxă 100 la sută când ai un grad de ocupare de 50 la sută”
Antreprenorii mai spus că de multe ori plătesc de mai multe ori pentru un singur serviciu.
„Mi se pare normal ca aceste asociații, patronate pentru turism, restaurante, să încerce să rezolve această problemă cu ORDA, întrucât la ora actuală sunt mai multe organisme care colectează niște sume de bani pentru aceleași servicii, de fapt, pe care nu le folosim. Vorbim de acele fonograme, de interpreții pentru care se cer bani și nu știm dacă aceste sume se colectează și ajung unde trebuie.
Nu putem să plătim pentru drepturile de autor de mai multe ori, nu se face o evaluare referitor la gradul de ocupare. Nu poți să iei această taxă 100 la sută când ai un grad de ocupare de 50 la sută. Nu poți lua taxă la nivel de restaurant când avem formație proprie și ceri alte sume suplimentare. Ar trebui ca și formațiile să plătească aceste sume”, susține Vasile Pușcașu, proprietarul hotelului Traian.