Anthony Fauci consideră că și pe parcursul anului 2022 vom purta măști de protecție
Director al Institutului Naţional american pentru Alergii şi Boli Infecţioase, imunologul Anthony Fauci, a afirmat că există posibilitatea ca locuitorii Statelor Unite ale Americii să poarte măști de protecție până în anul 2022.
În legătură cu purtarea măștilor, Anthony Fauci le-a declarat reporterilor CNN că:
“Ştiţi, cred că este posibil să fie cazul. Depinde de ce înţelegeţi prin normalitate”.
Director al Institutului Naţional american pentru Alergii şi Boli Infecţioase consideră că până la sfârşitul acestui an “va exista un grad semnificativ de normalitate” după “teribila povară” din ultimul an.
“Când vom ajunge la toamnă şi la iarnă, până la sfârşitul anului, sunt de acord cu preşedintele Biden că se vom apropia de un nivel de normalitate”, a precizat imunologul, care este şi consilier medical al lui Joe Biden.
Potrivit Centrului SUA pentru Prevenţie şi Control al Bolilor purtarea măştii este esenţială pentru încetinirea propagării virusului.
Administraţia Biden a insistat mai mult decât administraţia Trump pentru ca populaţia să poarte măşti, luna trecută preşedintele semnând un ordin prin care este obligatorie purtarea măştii de către cei care călătoresc între state şi pe domeniu federal. Biden chiar le-a lansat o provocare americanilor să poarte măşti în primele 100 de zile ale mandatului său de preşedinte, pentru a se reduce propagarea virusului.
Anthony Fauci este de părere că finalul pandemiei este direct influențat de numărul persoanelor care se vor vaccina și spune că este posibil ca americanii să poată reveni la o viată normală undeva între toamnă și sfârșitul anului.
„Partea bună este lumina de la capătul tunelului, care, pot să vă spun, va deveni tot mai puternică în februarie, martie, aprilie. Răul va fi înlocuit cu binele. Cu toții sperăm că acest lucru va deveni posibil. Când vor trece aceste luni, vom avea destui oameni vaccinați astfel că ne vom putea gândi serios la revenirea la normalitate”, a declarat Anthony Fauci.