Ansamblul Mănăstirii Cetățuia din orașul Iași va fi modificat! Mitropolia Moldovei pregătește un proiect special, în valoare de 38,7 milioane lei – FOTO, EXCLUSIV
Mitropolia Moldovei și Bucovinei pregătește schimbarea Mănăstirii Cetățuia din orașul Iași. La Comisia Zonală a Monumentelor Istorie a fost depus spre aprobare proiectul. Ar putea avea loc intervenții la lăcașul de cult, precum și crearea de noi facilități de infrastructură și de acces la ansamblul monumental ecleziastic
Se pregătește schimbarea Mănăstirii Cetățuia din orașul Iași de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MBB). La Comisia Zonală a Monumentelor Istorie (CZMI) a fost depus spre aprobare proiectul 1.809 din 06. 07.2022, cu 1045 din 15.04.2021. Acesta presupune un Plan Urbanistic pentru Zonă Construită Protejată (PUZ CP) – Mănăstirea Cetățuia. Proiectant și elaborator este arh. Ion Daniel Vișan, respectiv S.C. Atelier de Proiectare Vișan S.R.L. Totul se află în fază de consultare. Ar putea avea loc intervenții la lăcașul de cult și crearea de noi facilități de infrastructură și de acces la ansamblul monumental ecleziastic. Pentru lucrările de consolidare a Mănăstirii Cetățuia Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MDRAP) a alocat 38,7 milioane de lei. Fondurile ar urma să fie alocate direct de către Guvern pentru demararea lucrărilor de reabilitare de la mănăstirea din municipiul Iași. De altfel, cei de la Ansamblul bisericesc de pe dealul Cetățuia din Iași au inițiat un proiect de reabilitare și consolidare a mănăstirii încă din 2020. Dosarul a fost avizat de oficialii guvernamentali, iar, acum, MDRAP a decis să aloce și fondurile necesare.
Ansamblul Mănăstirii Cetățuia din orașul Iași va fi schimbat! Mitropolia Moldovei pregătește un proiect interesant
Mănăstirea Cetățuia din Iași este o mănăstire ortodoxă de călugări, ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672 și 1678-1683). Așezată pe un deal înalt din partea de sud a Iașului, de unde se poate vedea o frumoasă panoramă a orașului, Mănăstirea Cetățuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant, fiind împrejmuită cu un zid de piatră, măcinat de vreme. Ea a fost construită de la început ca un complex fortificat ce era capabil să ofere domnitorului și boierilor un reazem pentru o rezistență înarmată împotriva invadatorilor. Aici a funcționat o tiparniță cu litere grecești, adusă de la Veneția. Ajunsă o ruină la sfârșitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la inițiativa istoricului Nicolae Iorga.
Înainte vreme, pe dealul Cetățuia ce domină partea de sud a Iașului se aflau vii, grădini, livezi sau pădure
Ansamblul Mănăstirii Cetățuia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-a-A-03806 și fiind alcătuit din următoarele 6 obiective: Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.01, Sala Gotică, datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.02, Casa Domnească, datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.03, Corpul de chilii, datând din anul 1928, având codul IS-II-m-A-03806.04, Turnul clopotniță, datând din anul 1670, având codul IS-II-m-A-03806.05, dar și Zidul de incintă, datând din anul 1670, având codul IS-II-m-A-03806.06.
Înainte vreme, pe dealul Cetățuia ce domină partea de sud a Iașului se aflau vii, grădini, livezi sau pădure. În vara anului 1666, domnitorul Gheorghe Duca al Moldovei a cumpărat acolo, de la mai mulți proprietari, o întinsă podgorie, cu intenția probabilă de a înălța o mănăstire. Fiind mazilit la scurtă vreme, se pare că planurile sale au rămas neterminate.
În 1668, s-a început construirea unei mănăstiri fortificate ce trebuia să îndeplinească și rolul de cetate de apărare în cazul unor invazii ale Moldovei
În toamna anului 1668, după revenirea sa pe tron, s-a început construirea unei mănăstiri fortificate ce trebuia să îndeplinească și rolul de cetate de apărare în cazul unor invazii ale Moldovei. Începerea construcției este menționată de Ion Neculce în cronica sa, unde a scris:
„Viindu Duca-vodă cu a dooa domnie în țară, arătă-să la hire mai aspru decât cum era cu domnia dintăiu. Și și începu a zâdi mănăstirea Cetățuia, că era țara plină de oameni și cu hrană și agonisită bună”.
Ritmul construcției a fost unul foarte alert, în primăvara anului 1669 fiind aproape terminate zidurile bisericii și, după cum reiese din scrisorile domnești pe care le primiseră împuterniciții domnitorului, se căuta achiziționarea de material pentru acoperiș. Într-o scrisoare, stolnicul Nacu, vornicul de Câmpulung și ispravnicul însărcinat de Duca Vodă pentru a conduce lucrările de la Cetățuia, îi cerea birăului orașului Bistrița să-i trimită cât mai curând comanda de 100.000 de cuie „de draniță și de șindrilă”. Lucrările s-au făcut, probabil, de către meșteri moldoveni. În același timp, se comandau la Brașov și Danzig clopote care urmau să fie amplasate în masivul turn clopotniță de la intrarea în mănăstire. După cum susțin unii cercetători, lucrările de construcție au fost realizate sub conducerea lui Grigore Cornescu, un talentat sculptor și pictor, descris de Ion Neculce ca fiind „un nemiș din ținutul Hotinului, (…) ce era foarte meșter de scrisori și de săpături la pietre și la alte lucruri”.
El este meșterul trimis de Duca Vodă în 1671 pentru a executa în ceară, pentru sultanul Mehmed al IV-lea, macheta Cetății Camenița, pentru ca generalii turci să o analizeze și să vadă ce puncte slabe are. Tot el a lucrat și la restaurarea bisericii de la Mănăstirea Curtea de Argeș (în 1679), ctitorită de Neagoe Basarab. După cum reiese din alte documente și din pisania amplasată pe turnul clopotniță, la 10 iunie 1670 se finalizase deja construcția zidurilor incintei, a bastioanelor și a turnului clopotniță. Cu toate acestea, sfințirea bisericii a avut loc abia în 1672, după pictarea bisericii și înzestrarea ei cu obiecte de cult. În acest mod, Ansamblul Mănăstirii Cetățuia din orașul Iași va fi schimbat, Mitropolia Moldovei pregătind un proiect special.