Ani la rând s-a înfruptat din bani publici! Acum, firmele Anei Maria Ciotîr sunt în pragul insolvenței
Situația nu arată prea roz pentru femeia de afaceri din Iași Ana Maria Ciotîr. Cele două firme pe care le deține, Urbioled Iași și Urbio RO, sunt în pragul insolvenței, iar ieșeanca riscă să fie îngropată în datorii. Aceasta a făcut furori pe piața iluminatului public, având contracte de zeci de milioane de euro. Deși figurează ca asociat unic, aceasta este ajutată și de Bogdan Solcanu, care o susține în afacerile pe care le administrează.
Recent, societățile aflate sub conducerea ieșencei de milioane, Ana Maria Ciotîr, au intrat în pragul insolvenței. Urbioled Iași și Urbio RO, cele două firme prin care femeia s-a îmbogățit, nu și-ar mai fi putut onora datoriile, iar acum totul este pe cale să se ducă pe apa sâmbetei. Acestea au fost jucători importanți pe piața iluminatului public, având contracte nu numai în Iași, ci și la nivel național și în Republica Moldova. Firmele se ocupă cu reabilitarea, modernizarea și extinderea luminatului public, având numeroase contracte cu numeroase primării din țară, printre care și Primăria Municipiului Iași.
Firmele milionarei din Iași, în pragul insolvenței
Ana Maria Ciotîr este administratorul a două companii importante care se ocupă cu modernizarea iluminatului public, folosind tehnologii noi și prietenoase cu mediul. În anii precedenți, afacerile au înflorit, iar ieșeanca s-a bucurat de abundență financiară. Acum, însă, s-a întors roata și afacerile ei riscă să intre în insolvență.
Întrebată de reporterii BZI despre problemele financiare recente, aceasta nu a dorit să dea declarații.
„Nu doresc să comentez această situație”, spune Ana Maria Ciotîr, femeia de afaceri din Iași.
În 2020, societatea Urbioled a încercat să câștige o licitație publică organizată de Primăria Iași pentru un proiect de extindere a iluminatului public. Suma pe care ar fi obținut-o în urma obținerii contractului valora 3,6 milioane de euro, însă oportunitatea i-a scăpat printre degete. Firma Elba Com SA, din Timișoara, i-a luat-o înainte, venind cu o ofertă mai atractivă pentru municipalitate. Nemulțumiți de decizie, reprezentanții Urbioled au făcut contestație, însă Curtea de Apel Iași au respins plângerea ca nefondată.
În 2019, însă, a avut un an fructuos, încasând 5 milioane de euro din contracte, cu un profit de 1 milion de euro. Datorită afacerilor înfloritoare pe care aceasta le deținea, și-a permis achiziționarea unor imobile, printre care și o vilă situată în Valea Lupului, evaluată la suma de 100.000 de euro.
Urbio RO, la un pas de insolvența și în 2014, se află din nou la limită
Nu este prima dată când afacerista din Iași se află în dificultate. În 2014, s-a deschis împotriva Urbio RO o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, la Tribunalul Iași. Inițiatorul acestei acțiuni a fost Samlex Europe Netherlands, o companie olandeză care se ocupă cu activități în domeniul energiei regenerabile.
Firma Urbio RO a fost înființată în 2008, când și-au început activitatea prin montarea a două stații de tratare și epurare a apei pentru două unități sanitare. Pe lângă aceste demersuri, s-a ocupat și de amenajarea spațiilor verzi. Ulterior, cei de la Urbio și-au schimbat domeniul, oferind documentație în programul „Casa verde”.
Urbio milita pentru instalarea unor sisteme de încălzire bazate pe energie verde, dorind să înlocuiască sistemele ce funcționează din surse tradiționale. Promovarea unor soluții alternative și ecologice pentru infrastructură a propulsat firma Anei Maria Ciotîr în top, cifra sa de afaceri atingând pragul de 3,3 milioane de lei în 2011. Mai târziu, conducerea s-a reorientat către domeniul iluminatului public, prin Urbioled, oferind soluții eficiente atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere ecologic.
Acum, ambele firme se află în pragul falimentului, iar patroana din Iași se află într-o situație delicată din punct de vedere financiar.