Angela Similea, apariție rară la vârsta de 77 de ani. Artista este într-o formă extraordinară

de: BZI.ro
14:12, 05 iun. 2024

Îndrăgita artistă Angela Similea a bifat recent o apariție rară la un eveniment, doamna muzicii având vârsta de 77 de ani. Cântăreața de muzică ușoară a participat la un concert al Mirabelei Dauer, care a avut loc în Chiajna. Tot cu această ocazie, Angela Similea a dezvăluit că din primăvara acestui an s-a mutat în această localitate.

Angela Similea este una dintre cele mai apreciate artiste din vechea generație. Ajunsă la venerabila vârstă de 77 de ani, cântăreața de muzică ușoară păstrează aceeași eleganță ca în tinerețe, iar recent a cucerit spectatorii, la un eveniment la care se afla în public, potrivit Ego.

Angela Similea, apariție rară la vârsta de 77 de ani

Ajunsă la venerabila vârstă de 77 de ani, Angela Similea păstrează aceeași eleganță ca la începuturile carierei. Artista încă urcă pe scenă și încântă publicul cu melodiile ei, dar și cu rafinamentul de care dă dovadă. Zilele trecute, interpreta de muzică ușoară a urcat pe scenă la un eveniment organizat în comuna Chiajna, după ce inițial era în public.

Angela Similea a venit îmbrăcată cu un costum elegant, de culoare albă, pe care l-a accesorizat cu o pălărie, ochelari de soare și mănuși din piele. Cântăreața se afla în public, iar pe scenă cânta colega ei, Mirabela Dauer. Primarul a observat-o în public și a invitat-o pe scenă.

Cu această ocazie, artista a declarat că s-a mutat în localitatea Chiajna, în primăvara acestui an. „De două luni de zile am devenit fiică a comunei Chiajna”, a spus ea, la microfon.

Experiența dureroasă trăită în tinerețe

Pe cât de pozitivă era atunci când urca pe scenă, pe atât de mult suferea Angela Similea, în tinerețe, din cauza celui de-al treilea soț. Artista a fost căsătorită de patru ori, însă al treilea mariaj a fost un coșmar pentru ea. Omul de afaceri Jan Hilgen, cu care a format un cuplu timp de 17 ani, a umilit-o constant, după cum a povestit chiar ea.

„Eu eram pentru el o cifră de afaceri înaltă prin tot ceea ce reprezentam (…) Soțul meu nu deschidea nici o ușă fără să spună «sunt soțul Angelei Similea», pentru că altfel, fiind cetățean străin, i-ar fi fost mult mai greu, în orice minister sau întreprindere de comerț exterior. Ei bine, soțul meu, deci, venea târziu, marcat de această boală – eu consider că e o boală de care n-a putut scăpa – băutura”, a mărturisit artista într-un interviu mai vechi.

A divorțat de el în 1991, după care l-a cunoscut pe Victor Surdu, cel care a fost marea sa dragoste. S-au căsătorit în 1999 și au rămas împreună până când politicianul a încetat din viață.