Angela Merkel reacţionează cu privire la suspendarea contului de Twitter al lui Trump
Angela Merkel reacţionează cu privire la suspendarea contului de Twitter al lui Trump. ”Este posibil să se amestece în libertatea de exprimare, dar conform limiterlor definite de către legiuitor şi nu prin decizia unei conduceri a unei întreprinderi”, sunt câteva dintre declaraţiile purtătorului de cuvânt al cancelarului german.
Twitter a suspendat în mod permanent, vineri, contul lui Donald Trump, la două zile după revoltă sângeroasă, soldată cu cinci morţi, a susţinătorilor săi, care au ocupat miercuri, timp de mai multe ore, Capitoliul.
Angela Merkel reacţionează cu privire la suspendarea contului de Twitter al lui Trump
Cancelarul german, Angela Merkel considera ”problematica” închiderea de către mai multe reţele de socializare între care şi Twitter a conturilor preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, a anunţat, luni, purtătorul sau de cuvânt.
”Este posibil să se amestece în libertatea de exprimare, dar conform limiterlor definite de către legiuitor şi nu prin decizia unei conduceri a unei întreprinderi”, a afirmat într-o conferinţă de presă Steffen Seibert.
”De aceea vede cancelarul problematic faptul că aceste conturi ale preşedintelui american pe reţele de socializare sunt închise în mod definitiv”, a spus el.
Twitter a suspendat în mod permanent, vineri, contul lui Donald Trump, la două zile după revoltă sângeroasă, soldată cu cinci morţi, a susţinătorilor săi, care au ocupat miercuri, timp de mai multe ore, Capitoliul.
De asemenea, Facebook şi alte servicii, precum Snapchat sau Twitch, au suspendat, de asemenea, profilul locatarului Casei Albe pe o perioadă nedeterminată.
”Libertatea de exprimare este un drept fundamental, de o importanţă elementară”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului german.
Platformele de socializare ”au o foarte mare responsabilitate” şi ”nu trebuie să stea fără să acţioneze” împotriva unor conţinuturi pline de ură sau violente, însă Legislativul este cel care ”defineşte un cadru în care se realizează comunicarea pe reţele de socializare”, a apreciat el.
Steffen Seibert a lăudat efortul companiilor de a semnala mesajele lui Donald Trump prin adnotări cu privire la veridicitatea lor şi a apreciat că ”minciunile şi incitările la violenţă sunt evident problematice, în mod fundamental”.
Reacţii diferite după anunţul Twitter
Comisarul european însărcinat cu piaţa internă, domeniul digital, apărarea şi spaţiul Thierry Breton şi-a exprimat luni ”perpelexitatea” faţă de o decizie ”în lipsa unui control legitim şi democratic” al reţelelor de socializare.
De asemenea, mai mulţi miniştri francezi care condamnă declaraţii făcute de către Donald Trump pe reţele de socializare – îşi exprimă regretul faţă de faptul că platformele au luat această decizie istorică, provocând dezbateri.
Ministrul francez al Tranziţiei Ecologice, Barbara Pompili aprecia, la France Info, că poate ”înţelege reacţia reţelelor de socializare”, dar pare să aibă dubli cu privire la decizia Twitter.
Ea susţine o ”reglementare” şi ”să se spună stop”, însă considera că ”o asemenea iniţiativă nu poate fi o reacţie normală”.
”Trebuie să avem procese democratice pentru a reglementa funcţionarea platformelor şi reţelelor de socializare, iar asta trebuie să facă obiectul dezbaterilor politice (…). Norma nu poate fi ca o reţea de socializare să decidă ea singură să taie singura”, a mai adăugat Ministrul francez al Tranziţiei Ecologice .